Societatea noastră trăieşte într-o frică continuă. Cei care ne conduc au fricile lor, noi - ale noastre.

Poliţistul se teme de compania Argus, pentru că ştie - va face un pas greşit (adică îl va supăra pe stăpânul companiei şi le va permite jurnaliştilor să filmeze cum bodyguarzii blochează o stradă întreagă în centrul capitalei şi îi păzesc casa) şi imediat va fi dat afară. Dar copiii, familia, restul…

Şeful poliţistului se teme deja de doi - şi de cel care l-a numit în funcţie (Vlad Filat), şi de stăpânul companiei Argus (Vlad Plahotniuc).

La rândul său, Vlad Filat se teme şi el de stăpânul companiei Argus. Pentru că dacă acesta doreşte, CNA vine la rudele tale acasă şi, imediat, toate tunurile mediatice sunt direcţionate spre tine. Sau toată ţara aude convorbirea ta telefonică cu şeful FISC, sau cum ministrul sănătăţii, promovat tot de tine, a participat la fraude cu medicamentele. Şi nu contează ce e adevărat şi ce nu - stăpânul companiei Argus citeşte cărţi şi ştie de la Machiavelli - important e să pari, nu neapărat să fii.

Marian Lupu se teme de stăpânul companiei Argus, pentru că tot confortul lui depinde de acesta. Absolut tot, fără o mică excepţie.

Mihai Ghimpu poate nu neapărat se teme, dar a învăţat bine lecţia - mai bine să nu te pui cu stăpânul companiei Argus. Dacă te pui - procurorul general cu CNA-ul repede îţi aduc aminte de păcatele tale din dosare penale.

Vladimir Voronin se teme aşa de tare de stăpânul companiei Argus încât a muţit în ultima vreme şi urmăreşte, indiferent, cum se autodistruge PCRM, cândva cel mai mare partid din ţară.

Şi Igor Dodon se teme, doar că acum suportul ruşilor şi dorinţa stăpânului companiei Argus de a se împăca cu ei, îl face mai îndrăzneţ.

Se teme şi Renato Usatîi. Şi aici nu e nevoie de multe argumente - priviţi emisiunea Interpol, în care i-a fost frică să pronunţe numele lui Dorin Damir - omul stăpânului companiei Argus, prin care acesta „rezolvă” toate întrebările cu judecătorii.

Judecătorii e un subiect aparte. Cei care nu se tem au rămas puţini şi chiar după introducerea sistemului electronic de repartizare a dosarelor, aceştia rămân doar cu dosare neimportante. Iar dosarele importante ajung la alt tip de judecători - cei care se tem de stăpânul companiei Argus.

De stăpânul companiei Argus se teme şi seful SIS, pentru că ştie că tot SIS-ul lui pierde în faţa acestei companii şi a altor centre de „analiză” din acelaşi holding, care adună materiale compromiţătoare, inclusiv împotriva celor din SIS.

Se teme preşedintele ţării - dar aici e o altă poveste. Preşedintele nostru, aparent, se teme de toţi.

Se tem procurorii, colaboratorii MAI, SIS, CNA, judecătorii, miniştrii, preşedinţii de raioane, preşedinţii de partide, chiar şi unii jurnalişti. Frica a băgat în comă toate instituţiile statului. Majoritatea preferă să nege cu vehemenţă acest lucru pentru că se tem - fie de compromat, fie de riscul de a pierde confortul, care le este garantat în schimbul loialităţii.

Orice sistem, la fel ca şi un organism, cu timpul dezvoltă imunitate faţă de virusuri. Un sistem captiv şi corupt se teme de tot ce înseamnă transparenţă, justiţia independentă, presa liberă, dar şi de profesioniştii care nu pot fi şantajaţi. In acest sens orice persoană/organizaţie/instituţie, care va încerca să nu se supună, va fi percepută ca un „virus” care trebuie lichidat. Aceasta s-a întâmplat cu platforma civică DA - o încercare timidă, pe alocuri stâlcită, dar deocamdată unică de a-i uni pe oameni cu diferite viziuni politice şi limba vorbită în jurul unei idei - eliberarea statului din captivitate. Am văzut cum stăpânul companiei Argus a direcţionat împotriva platformei toate tunurile mediatice, cu un singur scop - de a-i compromite. Şi aici sunt folosite toate instrumentele: Ţopii, unioniştii, „Mâna Moscovei”, care ar pregăti un nou maidan, jurnaliştii de investigaţie - de folos sunt toţi şi toate. Unii se lasă convinşi.

Mai nou a apărut un alt „virus” - Maia Sandu - şi aceasta imediat este respinsă de sistem. Maia poate nu neapărat este un erou naţional, care este obligat să ne salveze (e o prostie să căutăm salvatori - în afară de noi, nimeni nu ne va salva), însă ea, incontestabil, ar putea aduce mai multă transparenţă în acest sistem captiv şi - ce este mult mai grav - ar putea să nu se supună stăpânului companiei Argus.

Aceasta stare de frică se va perpetua până nu vom înţelege un lucru - paradigma „sistem-virus” este una corectă, dar inversată datorită celui de care se tem aproape toţi oamenii din sistem. Nu Maia Sandu sau platforma DA sunt virusuri. Virusul este stăpânul companiei Argus, iar Maia sau platforma DA - un antidot.

Sursa: Europa Liberă

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.