Întrebat dacă şeful statului va accepta candidatura, în condiţiile în care anterior a declarat că nu va permite avansarea judecătorilor care au examinat cauze în comisariate, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a declarat că Nicolae Timofti nu şi-a schimbat opinia. Totuşi, Morozan, care este rudă cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, ar putea fi promovat împotriva voinţei preşedintelui, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Oleg Melniciuc,  rudă cu preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. 

„Preşedintele va cere referinţele necesare de la instituţiile statului pentru ca ulterior să ia o decizie în privinţa promovării sau nu a domnului Morozan. Preşedintele rămâne la aceeaşi părere pe care a exprimat-o anterior, de aceea şi sunt necesare referinţele despre care vorbeam pentru ca preşedintele să-şi întemeieze o decizie sau alta”, a declarat  Vlad Ţurcanu, purtător de cuvânt al şefului statului

Deocamdată, dosarul magistratului de la Judecătoria sectorului Râşcani al capitalei, Ghenadie Morozan, nu a fost transmis de CSM la Preşedinţie. Conform procedurii, atunci când dosarul va ajunge pe masa şefului statului, acesta va avea la dispoziţie o lună pentru a lua o decizie.

Chiar dacă Nicolae Timofti va respinge candidatura lui Ghenadie Morozan, judecătorul mai are o şansă. Magistratul va trebui să informeze CSM-ul dacă doreşte să candideze repetat, iar dacă da - Inspecţia Judiciară va trebui să întocmească o notă informativă pe caz pentru ca ulterior Consiliul Superior al Magistraturii să poată lua o nouă decizie.

Dacă opt membri din 12 vor vota pro, atunci şeful statului va fi obligat să-l avanseze pe Ghenadie Morozan la Curtea de Apel Chişinău. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul preşedintelui Judecătoriei sectorului Râşcani, Oleg Melniciuc, promovat de CSM contrar voinţei şefului statului.

Melniciuc este finul de cununie al preşedintelui CSJ, Mihai Poalelungi,  şi, la fel ca Morozan a fost supranumit „din iad”, pentru că a participat la examinarea dosarelor după protestele violente din aprilie 2009.

La rândul său, Morozan este rudă prin afinitate cu o persoană influentă din politica moldovenească  -  prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, cotat în cel mai recent sondaj al CBS-Axa drept politicianul cu cel mai scăzut nivel de încredere din partea cetăţenilor.

Morozan, însă, neagă legătura sa de rudenie cu oligarhul.

De fapt, fratele lui Ghenadie Morozan,  Eduard, este căsătorit cu sora lui Vladimir Plahotniuc, lucru confirmat şi de mama judecătorului, care nu neagă că familiile Morozan şi Plahotniuc se află în relaţii de prietenie.

Pentru locuitorii din satul natal al judecătorului nu este un secret faptul că familia Morozan are legături de rudenie cu influentul politician de la Chişinău.

Mai mult. Fratele judecătorului,  Eduard şi sora oligarhului, Vera, sunt vecini cu Plahotniuc, locuind într-un apartament de 76 de metri pătraţi în blocul de milioane deţinut de familia controversatului om de afaceri pe strada Bulgară, din capitală. Întrebat de ce ascunde faptul că fratele său este cumnatul prim-vicepreşedintelui PD, magistratul a avut o reacţie uluitoare. „Nu ştiu cine o să vă înţeleagă, v-am spus că nu am timp şi refuz, nu sunteţi corecţi şi spuneţi numai minciuni”, a spus Morozan. Nu a vrut să recunoască nici măcar faptul că are un frate pe nume Eduard Morozan.

Pe lângă relaţiile de rudenie cu una dintre cele mai influente persoane din politică, Morozan se poate lăuda şi cu o avere impresionantă. Potrivit declaraţiei pentru anul 2013, judecătorul a indicat o casă cu o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi, estimată de experţi la peste cinci milioane de lei, un apartament, a cărui valoare cadastrală depăşeşte suma de 360 de mii de lei, dar şi trei terenuri a căror valoare totală depăşeşte jumătate de milion.

Potrivit publicaţiei "Ziarul de Gardă", aceasta nu reprezintă, însă, întreaga lui avere. Ca să nu o declare pe toată, Ghenadie Morozan ar fi divorţat fictiv de soţia sa, Nina. Potrivit publicaţiei citate,  aceasta este fondatoarea a două SRL-uri, fapt pe care judecătorul nu l-a indicat în niciuna din declaraţiile sale de avere pentru anii trecuţi.

Numele lui Ghenadie Morozan a fost vizat în mai multe dosare de rezonanţă. De exemplu, în 2012 el a emis o încheiere de anulare a ordonanţei lui Andrei Pântea, pe atunci prim-adjunct al procurorului general, prin care ultimul dispunea efectuarea unor investigaţii suplimentare pe cazul omorului lui Alexei Veretco, dosar în care este implicat deputatul PD, Constantin Ţuţu.

Ghenadie Morozan este cunoscut şi pentru că în 2011 a emis o încheiere prin care obliga procurorul general să decline competenţa pentru efectuarea urmăririi penale şi să fie transmise către Procuratura Generală a Federaţiei Ruse cauzele penale în privinţa cunoscutului interlop Grigore Caramalac. Pentru această faptă, Morozan a fost sancţionat de Colegiul Disciplinar cu mustrare aspră. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.