Petrecăreţii au fost surprinşi pe 26 martie, în curtea unui bloc de locuit din Nisporeni, de către un bărbat care locuiește în acea curte și care a apelat serviciul de urgenţă.

La faţa locului s-a deplasat echipajul de intervenţie al poliţiei, care a depistat patru bărbaţi şi o femeie care tocmai încinseseră grătarul.

„Fiind chestionaţi, audiaţi, aceştia şi-au recunoscut vina şi anume faptul că la data de 26 martie 2020, în intervalul orelor 12:00-13:00, cei cinci cetăţeni se aflau în spaţiul public din adiacentul blocului locativ de pe o adresă din oraşul Nisporeni, nerespectând măsurile impuse de Comisia pentru Situaţii Excepţionale, ceea ce constituie pericol pentru sănătatea publică”, a precizat pentru presa locală șeful secției Securitate Publică din cadrul IP Nisporeni, Gheorge Bargan.

Pentru că au încălcat măsurile impuse de autorități, fiecare dintre cei cinci petrecăreţi s-au ales cu amenzi de 22.500 de lei. În total, aceștia urmează să achite 112.500.

Precizăm că potrivit dispoziției Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, din 25 martie este interzisă aflarea persoanelor în spaţii publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive şi zone de agrement. Totodată, persoanelor în vârstă de peste 63 de ani li se interzice aflarea în afara domiciliului, cu excepţia: deplasărilor în interese de serviciu, deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare sau pentru asistenţă medicală, ce nu poate fi amânată.

Totodată, Comisia Situaţii Excepţionale a interzis, începând cu 27 martie, aflarea în locuri publice în grupuri mai mari de 3 persoane (cu excepția grupurilor constituite din membrii familiei de gradul I-II în linie dreaptă sau colaterală, concubini sau alte persoane ce au calitatea de reprezentant legal al unuia din membrii familiei).