Printre subiectele discutate a fost și echivalarea diplomelor și recunoașterea dreptului de practică a medicilor basarabeni în România, dar și măsurile întreprinse pentru gestionarea crizei Covid.

„Prima preocupare a oricărui om de stat ar trebui să fie identificarea celor mai bune soluții pentru protejarea siguranței și sănătății cetățenilor. Iată de ce, a prelua cele mai bune practici, a te informa permanent și a folosi oportunitatea colaborării cu partenerii strategici devine obligației atunci când îți asumi conștient și cu maximă responsabilitate o misiune publică. În aceste vremuri, sănătatea noastră, a tuturor, este cel mai important lucru pe care trebuie să-l apărăm, prin decizii importante ale statului și prin conduita responsabilă pe care trebuie să o avem fiecare dintre noi. Nu putem negocia în niciun fel lupta cu pandemia care a lovit întreaga omenire. Trebuie să fim conștienți că, deocamdată, cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facem este să ne informăm corect, de la sursele avizate și să ne protejăm unii pe ceilalți”, a spus Năstase.

Potrivit liderului Platformei DA, e cerul și pământul între modul în care a gestionat România criza sanitară și felul în care a făcut-o RM.

„Toate detaliile tehnice care stau în spatele modului în care un stat responsabil administrează o astfel de criză sanitară sunt extrem de multe și foarte bine definite. Cert este că diferențele dintre România și RM sunt azi atât de mari la acest capitol încât, iertată să-mi fie franchețea cu care o spun, nici măcar nu pot fi comparate. Din păcate, guvernul de la Chișinău a eșuat lamentabil în această luptă dură cu COVID-19. Cifrele și daunele deja înregistrate nu mai pot fi ascunse de niciun fel de propagandă. Urmează criza economică, un alt test major pe care Guvernul Chicu, în mod cert, nu-l va trece. România a gândit toată această perioadă asemenea unui plan detaliat de "război" în fața acestor vulnerabilități sanitare, sociale și economice, un plan cu etape bine definite, cu planuri de bază și secundare, cu variante de lucru lângă care sunt corect atașate resurse, costuri și obiective. Totul este ordonat ca la carte! Dacă în România se poate, vă rog să mă credeți, putem și noi. Trebuie doar să ne dorim cu adevărat acest lucru și să muncim cu modestie pentru Moldova și pentru oamenii EI. Dacă nu vom înțelege acest lucru elementar, vom eșua din nou sub povara propriilor orgolii și ambiții nemăsurate ale unor politicieni”, a mai declarat Năstase, după întrevedere.