image
Sursa foto: jurnal.md

Primele declarații ale Nataliei Ursachi, după eliberarea din penitenciar: „Nu-i atât de ușor să treci prin anii de pușcărie”

Natalia Ursachi, mama a cinci copii, condamnată la șase ani de închisoare pentru escrocherie, a fost graţiată astăzi de către preşedintele Maia Sandu. În după amiaza zilei, Natalia Ursachi a fost eliberată din Penitenciarul nr.7 Rusca. Într-un interviu în exclusivitate pentru Jurnal TV, femeia a declarat că pleacă fără ezitare acasă, la Drochia, unde o așteaptă copiii.

După un an și șase luni de detenție, Natalia Ursachi a lăsat în urmă poarta închisorii. Emoționată până peste măsură, femeia ne-a spus că nu-i vine să creadă că este, într-adevăr, liberă.

Natalia Ursachi: „Eu nici nu știam cum să mă comport și am început să plâng. Repede am anunțat-o pe mama, iar ea la rândul ei la fel a început să plângă și mi-a zis că se pornește spre mine. Eu am aflat acum, dar ea știa mai devreme."

Detenția i-a părut o veșnicie. A plâns și ea, în pușcărie, și rudele, acasă.

Natalia Ursachi: „Este o situație pe care nici nu pot să o comentez. Cel mai dureros este că nu am suferit numai eu, dar au suferit copiii, părinții, sora și rudele apropiate. Asta te omoară cel mai mult. Nu-i atât de ușor să treci prin anii de pușcărie, nu este atât de simplu."

La ieșirea din închisoare, femeia era măcinată de două sentimente: dorul de cei cinci copii și o frică de reacția lor.

Natalia Ursachi: „Au suferit foarte mult și permanent întrebau unde este mama. Când vorbeam îmi spuneau că nu am obraz, întrebau când vin acasă. Îmi ziceau că mama Milanei a venit la sărbători, dar tu nu ai venit. Nu mai puteam vorbi și erau momente când plângeam nopți întregi. Pentru ei a fost un șoc. Copilul de două luni mi l-au luat de la sân și nu a mâncat patru zile."

Timp de un an și jumătate, copiii nu au știu unde se află mama lor.

Natalia Ursachi: „Eu nu știu că m-am aflat aici. - Dar ce cunosc? - Că am plecat peste hotare. Nu știu nimic despre penitenciar și nici nu am vrut să știe, pentru că băiatul este mare și deja înțelege despre poliție și toate chestiile astea. Am vrut ca să nu le fie frică."

Natalia Ursachi crede că tot ce i s-a întâmplat este o nedreptate. Avocatul Iulian Rusanovschi ne-a declarat că va ataca Republica Moldova la CEDO.

Iulian Rusanovschi, avocat: „Ea putea să plece demult acasă, pentru că are acasă trei copii sub vârsta de opt ani, iar articolul ei se încadrează perfect la prevederile art. 96 Cod de Procedură Penală, care permit suspendarea executării pedepsei până ce copiii ating vârsta de opt ani. Hânceștiul și Chișinăul au spus că nu poate fi suspendată. Din momentul în care au respins suspendarea și până în momentul în care a fost eliberată, ea a stat ilegal în detenție, iar pe acest capăt de cerere vom ataca la CEDO ca Republica Moldova să fie atacată."

Natalia Ursachi a ajuns la închisoare după ce a împrumutat 2.500 de euro și a luat un automobil BMW 320 pentru care nu a plătit și nici nu a returnat bunul mobil. În februarie 2020, Curtea de Apel Bălți a condamnat-o la șase ani pentru escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari și a obligat-o să restituie suma de 11.200 de euro, dedusă din valoarea mașinii – 8.700 de euro – și datoria de 2.500 de euro.

comentarii: