Noul sistem va permite vizualizarea în regim online a intersecțiilor unde se creează ambuteiaje, dar și a defecțiunilor semafoarelor.

În caz de ambuteiaje, se va putea interveni prin prelungirea fazei lungi a semaforului la culoarea verde, pentru ca fluxul de transport din zonă să se epuizeze.

Responsabilii de la Primărie vin cu promisiunea că în următoarea jumătate de an se planifică modernizarea a 44 de intersecții semaforizate, astfel ca  până la sfârșitul anului 2020 toate semafoarele din oraș să fie noi.

În acest scop, pentru 2019 au fost alocate două milioane de lei din bugetul municipal.