image
Sursa foto: xconomy.com

Peste o mie de studenți și medici rezidenți de la USMF sunt imunizați cu un vaccin chinezesc neînregistrat în RM

Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău sunt imunizați anti-COVID cu un vaccin chinezesc care nu este precalificat de OMS și care nu este înregistrat oficial în Moldova.

Este vorba de preparatul companiei chineze Sinopharm. Acesta ne-a fost donat de Emiratele Arabe Unite. Moldova a recepționat 2000 de doze de astfel de vaccin. Cu acest ser, aproximativ o mie de studenți și angajați ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie din Chișinău sunt imunizați în aceste zile.

Deși recunoaște că vaccinul nu este precalificat de OMS, rectorul USMF se justifică spunând că eficiența vaccinului este de 79 la sută și mai spune că „în condițiile actuale orice vaccin este bun” chiar și neînregistrat.

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale confirmă că nu a fost depusă nicio solicitare pentru aprobarea vaccinului chinezesc în Moldova.

Deși nu este aprobat de autorități, vaccinul chinezesc a pătruns în Moldova ca donație, iar peste o mie de doze au ajuns la punctul de vaccinare deschis de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.

Am încercat astăzi să aflăm cum a demarat campania de vaccinare în rândul studenților și medicilor rezidenți fără ca acest ser să fie aprobat de Agenția Medicamentului.

„În Republica Moldova, conform deciziei Comitetului consultativ de experți în domeniul imunizării, vor fi aduse vaccinuri care sunt autorizate de urgență de către Agenția Europeană a Medicamentului, FDI și care sunt în lista de autorizare de urgență a Organizației Mondiale a Sănătății. Iar vaccinul Sinopharm, în documentul OMS, se află pe locul cinci, fiind acceptat și decizia finală va fi anunțată la începutul lunii aprilie”, a declarat membra Comitetului național de experți în imunizare, Ninel Revenco.

Rectorul Universității de Medicină recunoaște că vaccinul încă nu este omologat de OMS și susține că este important actul imunizării în sine, nu vaccinul.

„Astăzi, avem profesori care au venit special, după recomandări, a acestui vaccin. Da, aveți dreptate el nu este, încă, înregistrat de Organizația Mondială a Sănătății, dar nu este înregistrat nu că nu este bun, dar pentru că încă nu i-a venit încă rândul, și am înțeles, că până la sfârșitul lunii acest vaccin va fi înregistrat. Nu se pune întrebarea de care vaccin, se pune întrebarea să fie vaccinat”, a declarat Emil Ceban

Unii studenți pe care i-am întâlnit la punctul de vaccinare spun că au așteptat anume serul produs de compania chineză. Totodată, șefa departamentului de Comunicare a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” susține că serul este unul sigur și nu există vreo problemă în administrarea lui.

Spre deosebire de celelalte tipuri de vaccin anti-COVID-19 disponibile în Republica Moldova, cel produs de compania Sinopharm nu este un flacon cu mai multe doze, ci este o seringă preumplută. Vaccinul se administrează în două doze, la interval de trei săptămâni și nu are contraindicații. Până acum, vaccinul chinezesc Sinopharm a fost aprobat în peste 20 de țări ale lumii, între care China, Turcia, Argentina, Serbia și Ungaria.

comentarii: