image
Sursa foto: Centrul de meșteșuguri populare Răuțel

Tinerii meșteșugari din Răuțel își continuă munca și în carantină

În contextul pandemiei COVID-19, școlile au optat pentru trecerea la sistemului de predare online. Există însă activități care nu pot fi integrate în mediul virtual, iar îndeletnicirea discipolilor ai unui centru de meșteșuguri se înscrie în șirul acestora. Cioplitul în lemn, pirogravura, împletitul în papură sau paie, bradatul și croșeta, sunt unele dintre activități practice care nu pot fi executate pe platforme virtuale, ele necesită prezența, dedicare și îndemânarea celui care meșterește o lucrare.

În satul Răuțel, chiar dacă elevii nu mai frecventează centrul de meșteșuguri în conformitate cu programul pe care îl aveau înainte, au fost încurajați să-și facă timp pentru practicarea disciplinei pe care au deprins-o atât timp cât stau izolați în case.

Am pregătit materialul pentru lucrări și le-am dus la casele copiilor, ca ei să continue munca chiar dacă sunt izolați. Băieții au început să cioplească lucrări noi. Subiectul despre virus ar putea să ne sperie și distanțeze, izolarea este o măsură corectă de aceea este important să vorbim și despre exemple bune, să ne încurajăm unii pe ceilalți. Munca este cea care ne oferă calm și stabilitate. Tinerii meșteri vor ca prin exemplul lor să încurajeze pe cei din jur. Să muncim, să gândim pozitiv și să credem că vom fi bine” spune Dumitru Muruzuc, meșter cioplitor în lemn și coordonatorul cercului pentru băieți.

RăuțelRăuțel

Alexandra Tcaciuc este una dintre discipolele centrului, a obținut numeroase premii la Olimpiadele de meșteșuguri tradiționale, atât în țară cât și peste hotare. În zilele de carantină a reușit să finalizeze o lucrare și deja muncește la una nouă.

Aș dori să vă vorbesc despre timpul meu în carantină, așa cum suntem cei care preiau tradiția populară, suntem și cei care o vor transmite, nu pentru că suntem obligați, ci pentru că dorim ca viitoarea generație să ne preia ocupația. Carantina din 2020 este un avantaj pentru mine, acum am mai mult timp pe care îl acord meșteșugurilor populare. În general brodez, dar am decis să antrenez și alte abilități precum croșeta și arta covorului. ”

RăuțelRăuțel

Alexandru Voloșen, discipol și el al centrului de meșteșuguri, în aceste zile cioplește un căuc din lemn.

Chiar dacă suntem izolați, eu, împreună cu colegii mei, am decis să ne continuăm lucrul de la domiciliu. Așa nu pierdem timpul, ne sfătuim unul pe celălalt, iar lucrările sunt tot mai bune și mai bune. Îndemnul meu către toți este să rămână acasă, doar așa putem avea grijă de noi și de cei apropiați.”

Alexandru VoloșinAlexandru Voloșin

Centrul de meșteșuguri tradiționale din Răuțel a fost deschis în 2018. Meșterii Dumitru și Veronica Muruzuc ghidează zeci de elevi, transmițându-le din tradiția noastră și încercând să conserveze valori autentice ale neamului. În contextul COVID-19 îndeamnă pe fiecare să opteze pentru siguranță, iar timpul de izolare în casă să-l folosească pentru a deprinde o nouă îndeletnicire. Munca ne face mai puternici, iar procesul de creație este cel care ne aduce pacea în aceste zile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: