image
Sursa foto: jurnal.md

Starea de urgență, ANULATĂ; Hotărârea Parlamentului, votată de coaliția PSRM-Șor, a fost declarată neconstituțională

UPDATE 17:01 // Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgență, timp de două luni, până pe 30 mai, a fost declarată neconstituțională. Hotărârea a fost pronunțată, cu puțin timp în urmă, de către Curtea Constituțională.

Au fost declarate inadmisibile însă sesizările în partea referitoarea la hotărârea Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgență.

Judecătorul Vladimir Țurcan a avut o opinie separată.

Decizia Curții este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

UPDATE 17:51 // Pronunțarea deciziei CC întârzie deja cu o oră.

UPDATE 14.34 // Judecătorii Curții Constituționale s-au retras pentru deliberări. Hotărârea va fi pronunțată la ora 17:00.

UPDATE 13:05 // Reprezentanții Guvernului nu sunt prezenți la ședință. „Au fost înștiințați în modul corespunzător. Avem dovada de citare legală. Curtea consideră posibilă examinarea, deoarece Codul Jurisdicției Constituționale obligă Curtea doar la înștiințarea părților”, a declarat președinta CC, Domnica Manole.

_________

Curtea Constituțională examinează, la această oră, sesizările privind impunerea stării de urgență în Republica Moldova până la 30 mai.

Sesizările au fost depuse de deputații Octavian Țâcu, Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca.

Mai exact, Curtea se va pronunța pe marginea constituționalității Hotărârii Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgență din 30 martie, precum și a Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgență din 31 martie.

În opinia autorilor sesizărilor, un Guvern demisionar nu putea veni cu propunerea instituirii stării de urgență, iar Parlamentul nu putea să voteze starea de urgență, întrucât proiectul hotărârii a fost propus de un grup de deputați. Mai mult, în proiect nu s-a regăsit nicio măsură concretă care ar urma să fie îndeplinită de organele statului în perioada stării de urgență

Precizăm că, la 31 martie, Parlamentul a decis instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, în legătură cu situația gravă de Covid-19.

comentarii: