La începutul anilor 2000 pentru moldoveni nu exista altă soluție decât să plece peste hotare. Era o perioadă foarte grea pentru cetățenii Republicii Moldova, salariile erau mizere și întârziau luni întregi. Familia Pereu nu a făcut excepție. Aveau două fiice care aveau nevoie de strictul necesar, iar părinții nu-și puteau permite nici măcar asta. Iată de ce au apucat drumul pribegiei.

„Prima dată am plecat la Moscova, cu soțul, în 2003. Lucram soră medicală cu leafă de 300 de lei și nu ne puteam permite nici manuale pentru copii. Am lucrat vreo doi ani și au început probleme cu documentele. Așa cum aveam acte românești, am plecat în Italia în 2006. Eu din 2003 am început să plec peste hotare, iar soțul a început să plece de mai demult, fiindcă începusem să construim casa în anii 90, când era criza cea mai mare, și nu făceam față. El practic nu a văzut copiii cum îi cresc și acum nu vede nepoții cum cresc. E o tragedie...”, a povestit femeia, cu lacrimi în ochi.

Ala Pereu avea pașaport român, iar după mai mulți ani petrecuți în Rusia a decis să-și încerce norocul în Italia. După ce fiica sa a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, a revenit acasă, plecând peste hotare doar pentru scurte perioade de timp, la muncă.

Tot atunci, fetele au început să-și construiască propria viață, acasă. Oxana s-a căsătorit, iar Doina își făcea studiile la un colegiu.

După ce s-au căsătorit, pentru Doina și soțul ei a început o adevărat provocare de a supraviețui în Moldova. Tânăra familie avea nevoie de un acoperiș deasupra capului. Au decis ca banii primiți de la nuntă să-i investească în viitorul din țară. Nu aveau însă toată suma de bani pentru a-și cumpăra locuința. Le mai trebuia cealaltă jumătate și era o sumă impunătoare, iar pentru tânăra familie era imposibil să o câștige în Moldova.

Au cumpărat casa în cele din urmă, dar ca să reușească să întoarcă suma au fost nevoiți să-și strângă bagajul și să plece peste hotare.

Și în timp ce munceau în Rusia, Doina a rămas însărcinată. Ea a revenit acasă, iar soțul ei a plecat la capătul pământului, tocmai în Kamceatka.

Deși reușise să strângă ceva bani, în una din zile soțul a fost deportat din Rusia și a revenit în Moldova. Ambii s-au pomenit fără un joc de muncă stabil și cu un copil mic acasă. Greutățile deveneau din ce în ce mai mari.

Își doreau să rămână în Moldova, mai ales că deja aveau un colț al lor, însă banii câștigați acasă nu le ajungeau. Atunci au înțeles că nu au altă soluție decât ca Doina să plece în Anglia la rude.

Soțul nu putea s-o urmeze pentru că nu avea acte românești. Doina a trebuit să pornească la drum singură și să-și lase acasă cele mai scumpe ființe. Pentru Doina, în Anglia începea una dintre cele mai grele perioade. Era într-o țară străină în care totul era nou și necunoscut, iar familia rămăsese departe, pentru aproape doi ani.

Când soțul a decis să o urmeze în Marea Britanie, pe fiica lor a lăsat-o în grija bunicilor. Pe atunci, Ala Pereu avea deja grijă de cei doi copii ai Oxanei, sora Doinei. Așa a ajuns casa lor să fie plină de glasuri de copii, ca pe vremuri.

În această perioadă cât era departe de cei dragi, Doina avea un singur gând - la copii. Din acest motiv au insistat să-și ia fetița cu ei cât mai repede.

Clipa cea mai așteptată a fost atunci când s-a reunit toată familia.

Lucrurile au început să se aranjeze. În prezent, familia Zagorodniuc lucrează la un depozit de ciocolată din Marea Britanie. Au început să se integreze și să se obișnuiască în Anglia. Au văzut cât de important este ca legile să funcționeze. În plus aveau stabilitatea și siguranța zilei de mâine care atât de mult le-a lipsit în Moldova. Așa că au decis să-și cumpere o casă în Marea Britanie.

Deși acum au o locuință în Regat, nu renunță la casa din Moldova. Chiar dacă au locuit foarte puțin în această casă, au o legătură aparte cu rădăcinile lor. Doina duce un dor enorm pentru casă, și clipele fericite pe care le-a trăit la Step Soci.

Anglia le-a oferit multe, iar sistemul în care trăiesc le oferă liniștea și posibilitățile la care în Moldova puteau doar să viseze. În plus sistemul educațional în care învață Sandra este unul bine gândit și cu perspective mari de viitor.

Distanța i-a despărțit și i-a făcut să trăiască mai multe clipe de dor, decât de fericire. Au ajuns să se mulțumească cu puținul pe care îl au și să trăiască cu intensitate maximă orice minut de reîntâlnire.

În 2017, ratele migrației arată niveluri impresionante în special pentru tineri adulți de 20-24 ani. Mai mult de 100 bărbați la 1.000 au emigrat, rezultând un spor migrator negativ de circa 60 la 1.000 bărbați. Femeile, de asemenea, au ratele migrației înalte, chiar dacă în 2017 sunt mai joase față de cele ale bărbaților – ratele migrației atingând valori maxime pentru vârstele de 20-29 ani. Familiile întregi sunt implicate în procesul migrației.

Dezamăgiți de tot ce se întâmplă, de viața pe care o duc aici, tot mai mulți moldoveni iau calea pribegiei în căutarea unui loc de muncă, unui trai decent și a unui viitor luminos pentru copiii lor.

Populația Republicii Moldova îmbătrânește foarte repede. Proporția femeilor vârstnice a crescut în perioada scurtă de 5 ani de la 13,2 la 16,3 la sută, și cea a bărbaților de la 8,4 la 11 procente. Ajungem să vedem cum familii întregi construiesc și dezvoltă țări europene, iar cei de acasă rămân cu dorul.