image
Sursa foto: Jurnal.md

Prețurile maxime la carburanți stabilite pentru weekend: Motorina se ieftinește cu circa 50 de bani

ANRE a micșorat prețurile maxime de vânzare pentru benzină cu 17 bani, iar pentru motorină - cu 48 de bani.

Un litru de benzină va costa de mâine cel mult 26 de lei și 98 de bani, iar un litru de motorină - 26 de lei și 80 de bani.

Prețurile maxime sunt valabile pentru perioada 9 - 11 aprilie.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că atestă în ultima perioadă o ușoară diminuare a cotațiilor internaționale Brent la țiței și, corespunzător, a cotațiilor Platts la produsele petroliere derivate.

„Spre regret, Agenția constată că subiectul prețurilor la produsele petroliere rămâne în continuare politizat, fapt care influențează negativ percepția consumatorilor asupra corectitudinii mecanismului de stabilire a acestora. (...) ANRE reiterează poziția expusă anterior, precum că mecanismul actual de stabilire a prețurilor la produsele petroliere reprezintă o modalitate sigură care permite reflectarea fidelă la panourile stațiilor de alimentare a evoluțiilor de pe piața internațională atât în perioade de creștere, cât și de descreștere a cotațiilor. Astfel, consumatorul din Republica Moldova achită un preț just racordat la realitățile zilei în care își face achiziția de carburanți”, se arată într-un comunicat emis astăzi de ANRE.

Potrivit instituției, metodologia aplicată asigură un echilibru între interesul consumatorilor de a avea un preț cât mai mic și care, totodată, oferă companiilor petroliere posibilitatea de recuperare a costurilor suportate în cazul în care acestea sunt administrate eficient.

Precizăm că, din cauza războiului din Ucraina, cotațiile la bursele internaționale pentru produsele petroliere au crescut vertiginos pe parcursul ultimelor luni, ajungând la un nivel stabil de peste 1000 $/tona, iar în unele perioade chiar de 1390 $/tona.

Noutăţile partenerilor

comentarii: