Clubul Chelsea, care nu a putut efectua transferuri vara trecută, avea interdicţie timp de două ferestre, însă TAS a decis vineri să reducă pedeapsa la jumătate. Prin urmare, echipa antrenată de Frank Lampard are liber la transferuri în această iarnă.

În aprilie, Comisia de Apel a FIFA a găsit gruparea Chelsea vinovată de încălcarea regulamentelor FIFA cu privire la statutul şi transferul jucătorilor, astfel că a decis ca londonezii să nu poată legitima jucători noi în următoarele două perioade de transferuri, să fie amendaţi cu 600.000 de franci elveţieni şi să primească o mustrare şi un avertisment.

Primele două transferuri pe care vor să le facă londonezii sunt fundaşul stânga al lui Leicester City, Ben Chilwell, şi mijlocaşul ofensiv de la PSV, Mohamed Ihattaren, pentru 60 de milioane de euro, respectiv 35-40 de milioane de euro.