image
Sursa foto: Jurnal.md

În noiembrie, Gazprom va livra doar jumătate din necesarul de gaze naturale țării noastre; Ce contracte a semnat Energocom

În luna noiembrie, Gazprom va livra doar jumătate din necesarul de gaze naturale țării noastre. Energocom a achiziționat azi de pe piață alte 27 mln m3 de gaz. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Andrei Spânu, pe canalul de Telegram.

,,În luna noiembrie Gazprom a confirmat doar 5.7 mln m3 de gaz pe zi pentru țara noastră, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Acest volum va fi repartizat după cum urmează: 3,4 mln m3 pe zi pentru malul drept și 2.3 mln pe zi pentru malul stâng. Regiunea transnistreană va primi cu peste 40% mai puțin decât în luna octombrie. Tot azi, Energocom a achiziționat de pe piață alte 27 mln m3 de gaz. În total, rezerva strategică de gaz este de aproximativ de 127 mln m3", a transmis Andrei Spânu.

Potrivit lui Spânu, SA Energocom, pentru luna noiembrie, a semnat următoarele contracte pentru livrare a energiei electrice:

1️. S-a prelungit contractul cu OMV Petrom pentru 50 MWh pentru luna noiembrie;

2️. S-a prelungit contractul cu Nuclearelectrica pentru 35 MWh pentru luna noiembrie;

3. Pentru ziua de mâine, s-a procurat 5.530 MWh energie electrică de pe OPCOM (bursa română de electricitate);

4️. Nu s-a semnat contract de livrare a energiei electrice cu MGRES;

Pentru ziua de mâine vom avea un deficit necontractat de energie electrică de aproximativ 4.070 MWh, mai spune Spânu.

Vicepremierul a făcut un nou apel la reducerea consumului de energie electrică.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: