În sudul Greciei a fost descoperit mormântul unei perechi de oameni preistorici, îngropaţi îmbrăţişaţi. Descoperirea a fost făcută de către o echipă de arheologi care lucrează în Peloponez, scrie agerpres.ro.
Cei doi, care au trăit acum circa 6.000 de ani — în jur de 3.800 î.e.n., potrivit datării cu carbon 14 — au fost găsiţi într-o peşteră din Diros (sudul peninsulei), informează Ministerul Culturii al Greciei.
În comunicatul ministerului se precizează că mormintele duble cu oameni îmbrăţişaţi sunt foarte rare, iar cel de la Diros este unul dintre cele mai vechi, dacă nu cel mai vechi găsit până acum în lume.
Testele ADN au arătat că scheletele aparţin unui tânăr şi unei tinere, înmormântaţi paralel, unul cu faţa la celălalt.