Fostul secretar de Stat american urmează să-şi anunţe candidatura la învestirea democrată pentru funcţia de preşedintă a Statelor Unite duminică, a anunţat cotidianul britanic în cursul săptămânii.

Obama a făcut această declaraţie la Ciudad de Panama, în urma unei întâlniri istorice cu preşedintele cubanez Raul Castro, în timpul Summitului Americilor şi înaintea unei întâlniri delicate cu preşedintele venezuelean Nicolas Maduro.

Preşedintele a spus că Hillary Clinton - o fostă primă Doamnă, apoi senator din New York şi secretar de Stat în primul său mandat - a fost o candidată formidabilă în 2008, „a fost o susţinătoare nemaipomenită a primei mele alegeri, a fost un secretar de Stat excepţional şi este prietena mea.

„Eu cred că ar fi o preşedintă excelentă”, a subliniat Obama.

El a fost destul de prudent în declaraţii, având grijă să nu-i fure startul. Însă, într-o conferinţă de presă lungă, în care jurnaliştii americani l-au întrebat despre acordul în dosarul nuclear cu Iranul, Clinton şi întâlnirea cu Raul Castro, preşedintele a declarat că "un lucru pot să spun, şi anume că va fi capabilă să se descurce foarte bine în orice conversaţie sau dezbatere pe teme de politică externă".

„Iar bilanţul său în domeniul politicii interne este, cred, atent cu familiile celor care muncesc”, a apreciat el.„În cazul în care se hotărăşte să candideze" pentru preşedinţie, a mai declarat Obama, şi anunţă acest lucru, va avea un mesaj puternic de transmis.”