image
Sursa foto: facebook.com/traian.stoianov

VIDEO: „Doi Noi” - primul serial de tip mockumentary din Moldova, difuzat de săptămâna aceasta în exclusivitate la Jurnal TV

Din 5 ianuarie, Jurnal TV își îmbogățește grila cu încă un serial multașteptat. Este vorba despre producția „Doi noi”, o poveste despre ambiții și boală stelară, realizată de Pascaru Production, în colaborare cu Igor Chistol și cu sprijinul Ambasadei SUA în Moldova. Acesta este primul serial de tip mockumentary din Republica Moldova.

Serialul prezintă povestea a două vedete puse, prin voia circumstanțelor, faţă în faţă. Andrei Porubin - legenda show-biz-ului național şi Traian Stoianov – vedeta YouTube-ului și Instagramului, cu foarte mult tupeu și ambiție. Egoul fiecăruia e pus la încercare: pe de o parte – dorința puternică de a da clasă celuilalt , pe de alta parte – intrigile existente într-un colectiv de creație, situațiile comice din televiziune, care se interpărtund de animite momente dramatice si, desigur, rutina de zi cu zi a vedetelor.

Serialul va fi difuzat în exclusivitate la Jurnal TV în fiecare duminică, la ora 22:00, începand cu 5 ianuarie 2020.

Andrei și Traian parcurg toate etapele - de la neacceptare reciprocă, până la o adevărată amiciție bărbătească. Un conflict firesc de generații, condimentat cu umor, sarcasm și avalanșă de situații imprevizibile.

Se deschide o nouă televiziune în Republica Moldova. Conducerea decide să creeze o emisiune care să bată toate audiențele și decide să investească într-un proiect bazat pe scheciuri umoristice. Show-ul de referință a postului HITV pune față în față două personalitati aparent incompatibile: Andrei Porubin si Traian Stoianov. Pentru fiecare dintre ei acest show e o adevărată provocare. Vom asista la batalia celor două generații, care nu doresc să cedeze cu ușurință pozitiile personale.

Pe lângă protagoniștii care iși joacă rolurile propriilor persoane, cu unele modificări firești și necesare contextului artistic, în acest mini-serial mai sunt antrenați: Diana Decusară, Irina Vacarciuc, Roman Zes, Tudor Andriuță, Octavian Grigoriu, Jan Cucuruzac, Cristina Cozma, Doriana Zubcu, Sergiu Finiti mulți alții. Scenariul și regia o semnează binecunoscutul actor si regizor Igor Chistol, caruia îi aparține, în mare parte, meritul apariției acestui serial.

Spectatorul va parcurge alături de vedetele serialului multe dintre etapele de creare a unei opere de artă, inclusiv în variantă TV. Deasemenea, vor fi deschise culisele televiziunii, cu posibilitatea de a pătrunde în bucataria show-bizului nostru, a „curenților lui subterani”.

Serialul va fi difuzat în exclusivitate la Jurnal TV în fiecare duminică, la ora 22:00, începand cu 5 ianuarie 2020.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: