image
Sursa foto: iuliascantei.ro

Senatoarea de Iași, către Chicu: „Un mujic needucat, fără maniere diplomatice, care nu are ce căuta în fruntea unui guvern”

„Ion Chicu îl reprezintă doar pe el, gol-goluț, așa cum e - un mujic needucat, fără maniere diplomatice, cu limbaj grobian, care nu are ce căuta în fruntea unui guvern de țară care dorește să fie sub cupola Europei”, cu asemenea mesaj dur a venit senatoarea de Iași către premierul Ion Chicu, după declarațiile denigratoare ale acestuia în adresa României.

Azi, un politruc, un mujic de la Chisinău s-a trezit să mulțumească într-un mod incalificabil României pentru ajutorul dat fraților noștri de peste Prut în lupta cu noul coronavirus. Prim-ministrul moldovean Ion Chicu a avut o ieșire românofobă fără precedent la adresa României, pe care a acuzat-o că "geme de cea mai mare corupție din Europa", iar politicienii români care susțin inclusiv interesele Moldovei la Bruxelles, precum europarlamentarul Siegfried Mureșan, sunt niște „ratați” și „băiețași” care vin cu "patronajul" peste noi...”! Domnule Chicu, vă felicit sincer, ati reusit singur ceea ce nici Opozitia de la Chișinău nu a reusit: v-ați descalificat în așa hal încât nici proprii cetățeni nu vă mai recunosc ca fiind unul de al lor. Ori suferiti de o gravă amnezie, ori au început să vă strângă sforile celor care v-au pus în funcție”, a scris într-o postare pe facebook, senatoarea de Iași, Laura-Iuliana Scântei.

Totodată, senatoarea a ținut să-i amintească lui Chicu despre sprijinul pe care l-a primit Republica Moldova din partea României în ultima perioadă, ajutoare de peste 3,5 milioane de euro în echipamente sanitare, echipe de medici pentru lupta cu Covid, și l-a acuzat pe premier că blocat investigarea fraudei bancare din 2014 si tragerea la răspundere a celor vinovați.

„Toate forurile europene vă spun că ați călcat în picioare obligațiile din Acordul de Asociere cu UE, că ați blocat reformele instituționale promise în Moldova, ați destabilizat situația politică și ați împovărat cetățenii lăsându-i să se descurce singuri în fața pandemiei. Ați blocat investigarea fraudei bancare din 2014 si tragerea la răspundere a celor vinovați, dar așteptați încă, ajutorul financiar al României si al Uniunii Europene. Cât tupeu puteți avea să denigrați politicienii români care au susținut cauza Republicii Moldova în Uniunea Europeană si v-au adus 87 milioane Euro aprobati de CE in luna aprilie în cadrul inițiativei Team Europe si alti 140 milioane de euro din Parteneriatul estic”, a mai declarat senatoarea.

Laura-Iuliana Scântei a menționat însă că în pofida declarațiilor tăioase ale lui Ion Chicu, România va continua să susțină oamenii și parcursul european al Republicii Moldova.

„Ultimul raport al Parlamentului European vă arată că sunteți nu doar amnezic, arogant și politruc, dar țineți o țară cu oameni harnici și cinstiți într-o sărăcie lucie, sub talpa unor autorități corupte, pentru că nu vă plac adevărata democrație, independenta justiției si principiile statului de drept. Chicu&Co nu îi reprezintă pe cetățenii moldoveni onești, harnici, care au bună creștere, respect și sunt recunoscători pentru orice ajutor primit din România ori din UE. De aceea, pentru ei, pentru moldovenii de peste Prut, le vom fi în continuare aproape si vom sta și pentru ei în linia întâi în forurile europene, pentru a-i aduce pe un drum comun european”, se arată scris în postarea senatoarei.

Reacțiile dure la adresa premierului Chicu se țin lanț după ce acesta a venit cu declarații denigratoare la adresa României, fiind deranjat de criticile europarlamentarului român Siegfried Mureșan referitor la modul în care guvernarea de la Chișinău implementează reformele și gestionează criza provocată de COVID-19.

Chicu a publicat pe pagina sa de facebook un mesaj denigrator la adresa României și mai ales a europarlamentarilor români, despre care a spus că ar fi „băiețași oploșiți prin structurile europene”, „ratați”, care „nu au realizat nimic în viață și în țară”. Premierul a ținut să spună că România „geme de cea mai mare corupție din Europa”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: