image
Sursa foto: nypost.com

Un asteroid de mărimea unui avion a fost detectat abia la două zile după ce a trecut pe lângă Pământ

Un asteroid de mărimea unui avion a fost detectat abia la două zile după ce a trecut pe lângă Pământ. NASA precizează că nu a putut fi observat pentru că a venit din direcția Soarelui. Subliniază că nu a reprezentat un pericol pentru planetă.

Asteroidul (2023 NT1) are un diametru de aproape 60 de metri, “și este lung cât un avion”, potrivit descrierii oferite de NASA. Acesta a fost detectat sâmbătă, 15 iulie, abia la două zile după ce a trecut la o distanță egală cu aproximativ un sfert din distanța Pământ-Lună. A fost identificat cu ajutorul observatorului ATLAS (Asteroid Terrestrial-Impact Last Alert System) din Africa de Sud, scrie Biziday.

Cercetătorii transmit că nu a putut fi detectat pe 13 iulie, când s-a aflat la cea mai mică distanță de Pământ, pentru că a venit din direcția Soarelui. Din aceste motive, Agenția Spațială Europeană și NASA pregătesc misiunea NEOMIR, pentru 2030. Va orbita între Pământ și Soare și va funcționa ca un sistem de avertizare timpurie pentru asteroizii de peste 20 de metri.

Asteroidul detectat cu întârziere nu este singurul incident de acest fel. În 2013, un meteorit numit Celiabinsk s-a îndreptat spre Pământ din direcția Soarelui și a explodat în atmosferă, deasupra Rusiei. Potrivit estimărilor oamenilor de știință, acela ar fi avut o lungime de aproximativ 20 de metri. Explozia a creat o undă de șoc care a avariat mii de clădiri din regiune, spărgând geamuri și rănind aproximativ 1.500 de persoane. Acela a fost cel mai mare asteroid care a lovit Pământul în ultimii peste o sută de ani.

Agenția Spațială Europeană estimează că ar putea exista în jur de un milion de asteroizi în apropierea Pământului, cu dimensiuni cuprinse între 30 și 100 de metri, iar 98,9% dintre aceștia rămân nedescoperiți.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: