image
Sursa foto: rbk.ru

Chișinăul a supărat Kremlinul: Prima reacție a Moscovei după ce Republica Moldova a trimis acasă peste 40 de diplomați ruși

Ministerul rus de Externe a emis o primă reacție, după ce Chișinăul a expulzat mai mult de 40 de persoane care făceau parte din corpul diplomatic, alături de famiile lor. Aceștia s-au întors la Moscova în dimineața zilei de astăzi, cu o cursă specială.

În comunicatul oficial, Moscova se arată supărată pe decizia luată de autoritățile centrale ale Republicii Moldova.

„Pe 14 august, cu o cursă specială, au revenit la Moscova colaboratorii instituțiilor rusești din Republica Moldova, precum și membrii familiilor lor, care au fost nevoiți să părăsească țara, după ce autoritățile moldovenești au decis să reducă numărul de diplomați ruși din Ambasada Federației Ruse la Chișinău, a Camerei de Comerț, precum și a Centrului de știință și cultură”, se arată în documentul emis de Ministerul rus de Externe.

Kremlinul avertizează că gestul reprezintă un „pas neprietenos”, care va avea repercusiuni în primul rând asupra cetățenilor din ambele state.

„Acest pas neprietenos al Chișinăului oficial va avea, fără îndoială, consecințe asupra relațiilor ruso-moldovenești, dar în primul rând îi va afecta pe locuitorii ambelor țări, ale căror posibilități de a primi asistență consulară în timp util, precum și de a menține legăturile de afaceri și culturale, vor fi semnificativ reduse”, mai este menționat în nota informativă.

Totodată, reprezentații Ministerului rus de Externe au subliniat că nu vor putea să acopere volumul de servicii consulare pe care le prestează cetățenilor, „din cauza unor circumstanțe obiective”. Motivul ar fi reducerea personalului din ambasadă.

„În acest sens, atragem atenția cetățenilor Federației Ruse și a celor din Republica Moldova că în condițiile reducerii personalului Ambasadei Rusiei, din cauza unor circumstanțe obiective, nu se va putea asigura volumul și calendarul corespunzător al serviciilor consulare. Activitățile Reprezentanței Comerciale și ale Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău vor trebui, de asemenea, să fie restricționate”, adaugă reprezentanții diplomației de la Moscova.

Amintim că, pe 26 iulie, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a anunțat, în cadrul ședinței Guvernului, că numărul diplomaților Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi redus. S-a întâmplat după ce Jurnal TV a publicat o investigație privind acțiunile de spionaj ale Federației Ruse în Republica Moldova.

Potrivit investigației Jurnal TV, două structuri rusești bine-cunoscute, Direcția Principală de Informații (GRU) și Serviciul de Informații Externe (SVR), controlează un sistem sofisticat de recepție, cuibărit la Ambasada rusă din Chișinău. Mai exact, pe acoperișul complexului amplasat chiar în centrul orașului. „Urechile” tehnice ale Moscovei sunt, zi și noapte, în grija spionilor cu acte de diplomat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: