Pe ecranul virtual din imaginea cu noul telefon se pot vedea deja o serie de îmbunătăţiri ale interfeţei grafice şi putem observa noi elemente introduse de Pixel Launcher, precum pictogramele rotunde. Cu toate acestea, vedeta noilor imagini apărute o reprezintă tastele soft din partea de jos a ecranului. Deşi telefoanele vor fi create de HTC, brandul Google va fi cel ce va prima pe partea din faţă a telefoanelor.

Noul design al tastelor se bazează pe trei forme simple: un triunghi orientat spre stânga, un cerc încadrat într-un cerc mai mare şi un pătrat. Pentru unii, noul design nu pare o schimbare majoră, dar este un punct cheie, având în vedere că vedem butoanele respective o bună parte din timp.

Nu există vreo indicaţie că stilul acesta de butoane va fi disponibil şi pentru alte telefoane, fiind probabil un design special creat pentru Google Pixel.

Noile telefoane vor aduce şi o serie de schimbări la nivelul animaţiilor din cadrul interfeţei. Cu toate acestea, nişte detalii exacte vor apărea în viitor.
Butoane soft de pe ecran îi îngrijorează pe cei ce se tem de faptul că ecranele AMOLED ale noilor Pixel vor suferi de „burn-in” – faptul că zonele respective sunt iluminate mai tot timpul ar putea conduce la crearea unor urme permanente pe ecran.

Informaţiile despre telefon ne indică faptul că vom vedea smartphone-ul Pixel în două variante, una cu ecran de 5 inch, dar şi una cu ecran de 5,5 inch, varianta Pixel XL Ambele telefoane vor folosi, cel mai probabil, procesoare Snapdragon 821 şi vor veni dotate cu 4GB de memorie RAM. Camera principală a telefonului va avea un senzor de 12MP, iar camera frontală oferă un senzor de 8 megapixeli.