„Planeta orbitează steaua A, steaua singură în acest scenariu”, explică Kevin Wagner, cercetător la Universitatea din Arizona. Steaua A şi cu planeta sa sunt orbitate de o pereche de stele, B şi C. Planeta, ce a primit denumirea de catalog HD 131399Ab, se află la 340 de ani lumină de Pământ, în constelaţia Centaurus. Pentru jumătate din perioada sa orbitală, toate cele trei stele sunt vizibile pe cerul acestei planete.

În cazul planetei HD 131399Ab, steaua A este mult mai mare şi mai strălucitoare decât Soarele — cu aproximativ 80% mai masivă şi de 7,8 ori mai strălucitoare, însă planeta se află la o distanţă foarte mare, de aproximativ 82 de unităţi astronomice (o unitate astronomică este egală cu distanţa medie de la Soare la Pământ, adică cu aproximativ 150 de milioane de kilometri). Distanţa de 82 de unităţi astronomice reprezintă aproape dublul distanţei de la Soare la Pluto. Această distanţă orbitală foarte mare face ca, pentru un observator ipotetic, de la suprafaţa acestei planete, steaua A să aibă doar aproximativ 0,00116 din strălucirea Soarelui văzut de pe Pământ. Această stea ar fi totuşi de aproximativ 464 de ori mai strălucitoare decât Luna plină văzută de pe Terra şi ar fi prezenţa dominantă pe cerul acestei planete.

La suprafaţa lui Pluto, la amiază, ajunge cam la fel de multă lumină solară ca pe Terra la apus. Pe planeta HD 1313388Ab ajunge cam de două ori mai multă lumină de la steaua A.

Stelele B şi C sunt mai mici şi mai puţin strălucitoare decât steaua A. Steaua B are aproximativ 0,87 din strălucirea Soarelui şi aproape aceeaşi masă. Steaua C este mai puţin masivă (aproximativ 60% din masa Soarelui) şi are doar 0,17 din strălucirea Soarelui. Cele două stele se află la o distanţă şi mai mare faţă de această exoplanetă — între 300 şi 400 de unităţi astronomice, în funcţie de poziţia planetei pe orbită. Prin urmare, în momentul când se află la cea mai mică distanţă faţă de planetă, steaua B este de doar 3,86 de ori mai strălucitoare decât Luna plină, iar steaua C ar avea doar 0,75 din strălucirea Selenei.

„Timp de aproximativ jumătate din perioada orbitală a acestei planete, care durează 550 de ani pământeni, pe cer sunt vizibile trei stele, dintre care cele două mai puţin strălucitoare sunt mult mai apropiate una de cealaltă. Pentru o lungă perioadă din anul acestei planete cele trei stele vor apărea pe cer la distanţe mici, oferind o exotică privelişte a unor răsărituri şi apusuri triple. Apoi, pe măsură ce stelele mai mici se depărtează de steaua A se ajunge la un moment în care apusul stelei A va coincide cu răsăritul stelelor B şi C şi astfel la suprafaţa planetei este mereu zi timp de aproape un sfert din perioada sa orbitală (adică aproximativ 140 de ani pământeni)”, conform lui Kevin Wagner.

O altă caracteristică a acestui sistem cu trei stele care i-a surprins pe astronomi este că planeta se află pe o orbită foarte îndepărtată faţă de steaua A — cea mai îndepărtată orbită a unei planete descoperite până acum într-un sistem cu trei stele. Mai mult decât atât, stelele B şi C orbitează relativ aproape de steaua A şi astfel gravitaţia tuturor celor trei stele se resimte în mod semnificativ la suprafaţa planetei. În alte astfel de sisteme, planetele se află mult mai aproape faţă de una dintre stele şi la distanţe considerabil mai mari faţă de celelalte două.

„Acest sistem este primul cu astfel de caracteristici pe care l-am descoperit. Această descoperire ne spune că pot exista planete şi în astfel de configuraţii mult mai exotice, în sisteme stelare multiple”, a mai susţinut Wagner.

Planeta HD 131399Ab a fost descoperită prin observare directă. Cu ajutorul unui instrument imagistic denumit Spectro-Polarimetric High-Contrast Exoplanet Research Instrument (SPHERE), astronomii au determinat că temperatura medie la suprafaţa acestei planete este de 580 de grade Celsius. Planeta, o gigantă gazoasă, este de aproximativ 4 ori mai grea decât Jupiter, iar în atmosfera sa se află metan şi apă. Cu o vârstă estimată la 16 milioane de ani, planeta HD 131399Ab este una dintre cele mai tinere exoplanete descoperite vreodată.

Instrumentul SPHERE este montat pe telescopul VLT (Very Large Telescope) din cadrul European Southern Observatory, din deşertul Atacama, în Chile. SPHERE este sensibil la lumina infraroşie, putând detecta semnătura termică a unor planete altfel invizibile cu mijloace optice obişnuite.