Distanţa medie dintre Terra şi Marte este de 225 de milioane de kilometri, dar, cum ambele au orbite eliptice, se apropie şi se depărtează una de cealaltă în funcţie de poziţia lor. Orbitele lor se pot modifica astfel în funcţie de prezenţa altor planete în apropiere. Jupiter, de exemplu, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, influenţează semnificativ orbita planetei roşii.

Astfel, dacă distanţa medie între cele două planete este de 225 de milioane de kilometri, ele se pot depărta la maxim 402,3 milioane de kilometri, când sunt diametral opuse faţă de Soare. Marte şi Terra pot fi la cea mai mică distanţă având între ele 54,6 milioane de kilometri.

Recordul în materie a fost stabilit în 2003, când Marte s-a apropiat la numai 56,3 milioane de kilometri, cea mai mică distanţă în circa 60.000 de ani. Planetele vor fi din nou atât de aproape în 2287. Planeta roşie s-a mai apropiat la 69,2 milioane de kilometri de Terra în 2005.

Marte este deosebit de strălucitoare de la jumătatea lunii mai, când s-a apropiat şi s-a aliniat cu Pământul şi Soarele. Planeta roşie va continua să apară ca un punct mare luminos pe cer toată săptămâna, începând să scadă în intensitate de la jumătatea lunii iunie.

Observarea atât de spectaculoasă a planetei Marte cu un telescop sau cu ochiul liber are loc o dată sau de două ori la 15-17 ani, a precizat NASA, preluată de AFP.