Aşadar, nu e vorba de sexism aici, ci de dovezi ştiinţifice, obţinute de un program pe computer care a analizat în jur de 10 milioane de statusuri şi comentarii, publicate de mai mult de 65.000 de utilizatori Facebook. Toţi şi-au dat acordul pentru participarea la studiu.

Limbajul folosit de femei a fost catalogat drept mai „cald şi înţelegător” decât cel al bărbaţilor, care au fost catalogaţi ca fiind mai ostili şi impersonali. Diferenţele au fost atât de clare, încât cercetătorii au putut intui sexul utilizatorului cu o acurateţe de 90%. Cele mai folosite cuvinte de către femei au fost„wonderful”, „happy’, „birthday”, „daughter”, „baby”, „excited” şi „thankful”. În cazul bărbaţilor, acestea au fost „freedom”, „liberty”, „win”, „battle” şi „enemy”.

De asemenea, posturile femeilor au arătat un nivel considerabil mai ridicat de asertivitate, comparativ cu cel al bărbaţilor. Acest lucru e sugerat şi de titlul studiului, „Femeile sunt mai calde, dar nu mai puţin asertive decât bărbaţii: Gen şi limbaj pe Facebook”.