Această imagine este rezultatul compunerii fotografiilor aceluiaşi obiect cosmic realizate cu trei telescoape diferite — Telescopul Spaţial Hubble (aparţinând NASA şi ESA) care a surprins galaxiile şi stelele vizibile în imagine, Observatorul Chandra X-ray (NASA) care a surprins norii difuzi de culoare albastră şi respectiv NRAO Jansky Very Large Array, observator care a surprins norii difuzi în nuanţe de roz. Fiecare dintre aceste trei telescoape surprinde câte un element diferit al superclusterului galactic MACS J0416.1-2403 şi permite studierea sa în detaliu.

La fel ca toate roiurile galactice, MACS J0416.1-2403 conţine un volum important de materie întunecată, care lasă urme detectabile în spectrul vizibil al luminii prin distorsionarea imaginii galaxiilor din fundal. În această imagine, materia întunecată pare să fie perfect aliniată norilor de gaz cosmic fierbinte cu tentă albăstruie, ceea ce sugerează că cele două roiuri nu s-au ciocnit încă în momentul în care au fost obţinute imaginile — dacă roiurile galactice s-ar fi ciocnit deja, materia întunecată şi gazul cosmic s-ar fi separat. MACS J0416.1-2403 prezintă şi alte trăsături, aşa cum este un nucleu compact de gaze fierbinţi, care ar fi fost împrăştiat în spaţiu dacă această coliziune s-ar fi produs deja.

Alături de alte cinci roiuri galactice foarte masive, MACS J0416.1-2403 joacă un rol important în cadrul Programului Hubble Frontier Fields. Datorită masei sale uriaşe, acest supercluster curbează lumina obiectelor din fundalul său, acţionând ca o lupă. Astronomii se folosesc de acest fenomen pentru a identifica galaxii care au existat la câteva sute de milioane de ani după Big Bang, în perioada de tinereţe a Universului.