Oamenii de ştiinţă au ajuns, în urma unui studiu, la concluzia că amabilitatea faţă de ceilalţi are un impact pozitiv asupra stării noastre generale de spirit. Desigur, nu are o influenţă imensă, dar asta nu o face mai puţin relevantă. Nu ar fi prima oară când auzim că ajutorul acordat altora şi gesturile frumoase ne fac să ne simţim mai bine în pielea noastră, iar cercetătorii de la Oxford şi Bournemouth o confirmă.

Experţii au analizat 400 de studii legate de relaţia dintre amabilitate şi fericire, iar într-un final au identificat 21 care specifică în mod explicit că această legătură există. Apoi, au realizat o meta-analiză, în care au combinat rezultatele obţinute anterior. Astfel, au descoperit că oamenii buni sunt mai fericiţi, într-adevăr, dar că efectul amabilităţii e relativ modest: echivalentul a mai puţin de un punct pe o scară a fericirii de la 0 la 10.

Totuşi, există un amendament important: studiile pe care le-au analizat experţii nu fac distincţia între amabilitatea faţă de familie şi prieteni sau cea acordată străinilor. Dacă ar fi repartizate astfel actele caritabile, impactul ar putea fi mai mare, în funcţie de individ.

Oliver Scott Curry, principalul autor al studiului, a explicat ceva ce ştiam deja, şi anume că oamenii sunt animale sociale, care au nevoie să lege relaţii cu semenii şi să îşi facă prieteni.

„Amabilitatea a fost explorată în calitate de panaceu pentru multe dintre problemele noastre sociale, de la izolare la probleme mintale şi fizice mai grave. Review-ul nostru sugerează că altruismul nu îţi va schimba viaţa, dar te-ar putea ajuta să o îndrepţi în direcţia bună. Urmează să efectuăm cercetări mai amănunţite, pentru a compara efectele pe care amabilitatea faţă de familie şi prieteni o are în raport cu cea faţă de străini”, a mai spus acesta.