Simona Halep s-a oprit în turul doi de la Shenzen

Simona Halep s-a oprit în turul doi de la Shenzen
Sursa: digisport.ro Foto: WTA 04.01.2017 09:31
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, cu 6-3, 4-6, 7-5, de sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 52 WTA, în turul al doilea al turneului de la Shenzhen.

Fără precizie, fără forţă, fără mingi cu amplitudine, Halep a făcut-o jucătoare mare pe Siniakova. Mingile scurte şi serviciul al doilea ale româncei au fost penalizate cu ferocitate de sportiva cehă de 20 de ani, în timp ce mingile lungi au depăşit linia de fund a terenului. Constănţeanca i-a dat mingea "la mână", jucând perpendicular pe adversară, iar Siniakova nu a stat pe gânduri, a lovit tare, cu unghiuri deschise, precis desenate pe marginile terenului. Halep a "trăit" pe tabelă mai mult din erorile rivalei, decât din propriile realizări.

Astfel, Halep încheie turneul de la Shenzhen, pe care l-a câştigat în 2015, cu una dintre cele mai slabe evoluţiie din ultimii trei ani, o partidă în care a părut obosită şi fără concentrare. Cele trei intervenţii ale lui Cahill (a treia în decisiv) nu au reuşit să o scoată din starea de absenţă în care a fost pe tot parcursul meciului. Ea nu va mai juca până la Australian Open, turneu de Grand Slam care va începe la 16 ianuarie.

Ştiri NON-STOP