Monica Niculescu s-a calificat în finala turneului de la Hobart

Monica Niculescu s-a calificat în finala turneului de la Hobart
Sursa: digisport.ro Foto: WTA 13.01.2017 09:21
Fără să joace, Monica Niculescu s-a calificat în finala turneului de la Hobart. Ucraineanca Lesia Tsurenko s-a retras înaintea meciului din semifinale cu sportiva de peste Prut, din acelaşi motiv medical pentru care a făcut-o şi săptămâna trecută, la Brisbane.

Monica Niculescu o va întâlni în finală, sâmbătă, de la 5:30, pe belgianca Elise Mertens, cea care a trecut, în cealaltă semifinală, de croata Jana Fett, cu 6-4 6-0.

Monica Niculescu are două titluri la Hobart, ambele la dublu, în 2012 (alături de Irina Begu) şi în 2014 (alături de Klara Koukalova).

Niculescu şi-a asigurat un cec de 21.400 dolari şi 180 de puncte WTA.

Monica are în palmares trei titluri WTA la simplu, în 2013 la Florianopolis, în 2014 la Guangzhou şi în 2016 la Luxemburg. Ea a pierdut alte patru finale, la Luxemburg (2011, 2012), Nottingham (2015) şi Seul (2016).

Ştiri NON-STOP