Tocmai din acest motiv se încearcă o reacţie urgentă, ca să nu se piardă un an competiţional, doar că nu este una, ci nu mai puţin de încă trei echipe nou-înfiinţate!

AS FC Rapid a fost înscrisă în Liga a 4-a la Ilfov, ceea ce ar însemna un an câştigat. Cei care au iniţiat acest proiect speră să atragă lângă echipă oameni cu trecut vişiniu şi să dea lovitura cu Adrian Iancsi, pe care să-l convingă să antreneze echipa. Iniţiatorii proiectului ar fi închiriat un birou la Stadionul Giuleşti şi ar fi semnat deja contractul prin care pot juca meciurile pe stadionul Giuleşti.

A doua echipă care speră să-i convingă pe fani să i se alăture este AFC Rapid, înscrisă de Horia Manoliu în Liga a 5-a din Bucureşti. Fostul director de marketing al Rapidului susţine că societatea sa deţine tot palmaresul clubului. Invocă o clauză trecută de Copos în actele prin care a cedat clubul, conform căreia "palmaresul revine la AFC Rapid în cazul desfiinţării FC Rapid", adică tocmai situaţia în care va ajunge societatea lui Moraru. Şi AFC Rapid anunţă că va juca tot pe stadionul Giuleşti.

Culmea este că inclusiv Valerii Moraru ar fi pus la cale un noi proiect, CS FC Rapid. Echipa a fost înscrisă şi ea la Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti, în liga a 5-a, şi ar trebui să înceapă sezonul în weekend-ul 2-4 septembrie. E greu de crezut că Moraru, cel care a produs cea mai mare dezamăgire suporterilor rapidişti, va putea convinge vreun fan să fie alături de el.

O a patra echipă, Rapid, Mişcarea Feroviară, susţinută moral de Clubul Aristocratic, a fost şi ea înscrisă la începutul lunii la Asociaţia Municipală de Fotbal, dar din ultimele informaţii, acest proiect nu va mai fi continuat.