Constănţeanca în vârstă de 28 de ani va concura în acest an la a treia ediţie de JO, după Atena 2004 şi Londra 2012.

Ponor are nu mai puţin de cinci medalii olimpice în carieră, trei dintre ele de aur, una de argint şi una de bronz.

Ceilalţi nominalizaţi de a purta drapelul României erau handbalista Cristina Neagu, desemnată de două ori, inclusiv anul trecut, cea mai bună handbalistă a lumii, gimnastul Marian Drăgulescu, jucătoarea de tenis Simona Halep şi campionul olimpic din urmă cu patru ani de la tir, Alin Moldoveanu.

Toţi sportivii a căror suspendare pentru dopaj a fost ridicată de WADA vor participa la a 31-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, care vor avea loc la Rio între 5 şi 21 august.

România va avea o delegaţie formată din aproximativ 100 de sportivi la competiţia supremă a sportului mondial.

Gimnastica artistică românească va avea în premieră un portdrapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Lista sportivilor portdrapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară: 
JO 2012 - Londra: Horia Tecău (tenis) 
JO 2008 - Beijing: Valeria Beşe (handbal) 
JO 2004 - Atena: Elisabeta Lipă (canotaj) 
JO 2000 - Sydney: Elisabeta Lipă (canotaj) 
JO 1996 - Atlanta: Iulică Ruican (canotaj) 
JO 1992 - Barcelona: Costel Grasu (atletism) 
JO 1988 - Seul: Vasile Andrei (lupte) 
JO 1984 - Los Angeles: Corneliu Ion (tir) 
JO 1980 - Moscova: Vasile Andrei (lupte) 
JO 1976 - Montreal: Nicolae Martinescu (lupte) 
JO 1972 - Munchen: Aurel Vernescu (kaiac-canoe) 
JO 1968 - Ciudad de Mexico: Aurel Vernescu (kaiac-canoe) 
JO 1964 - Tokyo: Aurel Vernescu (kaiac-canoe) 
JO 1960 - Roma: Alexandru Bizim (atletism) 
JO 1956 - Melbourne: Iosif Sârbu (tir) 
JO 1952 - Helsinki: Dumitru Paraschivescu (atletism) 
JO 1936 - Berlin: Şerban Mănciulescu (tir)