În momentul în care şi-a aflat sentinţa, Oscar Pistorius a părut liniştit şi nu a afişat nicio grimasă.

Oscar Pistorius, în vârstă de 29 de ani, şi-a împuşcat mortal iubita, pe Reeva Steenkamp, de Ziua Îndrăgostiţilor, în 2013. El susţine că în momentul în care a tras patru focuri de armă prin uşa băii sale a crezut că în baie este un hoţ, nu Steenkamp.

Pistorius a fost declarat vinovat de omor prin imprudenţă în 2014, când a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Oscar Pistorius a petrecut aproape un an în închisoare, după care a fost plasat în regim de arest la domiciliu. Parchetul a făcut însă apel şi a obţinut încadrarea faptei sportivului ca omor. Audierile de luni, marţi şi miercuri au avut ca scop stabilirea unei noi pedepse pentru sportiv.

Pedeapsa minimă în cazurile de crimă era, în mod normal, de 15 ani de închisoare.