Membrii Executivului au aprobat componenţa delegaţiei oficiale a Republicii Moldova, care va număra 21 de sportivi şi sportive, concurenţi la 8 discipline sportive, atletism, nataţie, canoe, taekwondo WTF, lupte, haltere, judo şi tir cu arcul. Membrii delegaţiei vor fi echipaţi cu echipament sportiv, de paradă şi de concurs.

Obligaţiile de Şef de misiune le va exercita Cristina Vasilianov, secretar general al CNOS. În zilele apropiate delegaţia Olimpică va fi primită de către Prim-ministrul Republicii Moldova.

Jurnaliştii sportivi, acreditaţi la Jocurile Olimpice, Nicolae Buceaţchi, Eduard Ciobanu şi Serghei Doneţ, vor informa operativ opinia publică despre participarea sportivilor moldoveni la competiţiile olimpice de la Rio de Janeiro.

În cadrul întrevederii campioana olimpică Larisa Popova, specialist principal al CNOS, a prezentat totalurile organizării şi desfăşurării Sărbătorii „Olympic Fest”,consacrate Zilei Mondiale Olimpice în Republica Moldova.