Anglia este considerată mare favorită, mai ales după parcursul perfect din preliminarii, unde a câştigat pe linie, adunând 10 victorii consecutive. "Mai avem doar 3 jucători care au prins şi Campionatul European din 2012. Cu siguranţă, ai mari bătăi de cap când trebuie să faci o selecţie dintre atâţia jucători buni. Vom întâlni o echipă foarte bună, cu mare experienţă, cu jucători care au evoluat perioade lungi de timp la CSKA şi Zenit", a spus Roy Hodgson, selecţionerul Angliei.

"Avem mulţi jucători care se află acum în faţa primului turneu final din carieră", este mesajul lui Leonid Slutski, selecţionerul Rusiei.

Dacă englezii au o sumedenie de vedete, ruşii aşteaptă golul de la Artyom Dzyuba, jucătorul lui Zenit. Vârful de 27 de ani a marcat 29 de goluri în toate competiţiile sezonului trecut şi a avut evoluţii foarte bune în UEFA Champions League.

O prezenţă inedită în echipa Rusiei va fi cea a lui Roman Neustadter. Născut în Ucraina, jucătorul lui Schalke 04 a evoluat doar în Bundesliga până acum şi a ales naţionala Rusiei, după ce a bifat puţine selecţii în reprezentativele de tineret ale Germaniei.