La data de 15 mai curent, între orele 18:00- 20:00, pe stadionul „Zimbru” din Chişinău s-a disputat meciul de fotbal din cadrul Diviziei Naţionale, între echipele FC Zimbru- FC Dacia. Angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare s-au aflat, ca de fiecare dată, la menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice, dar şi la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere în adiacentul stadionului. În jurul orei 17:15, când fanii ambelor echipe se adunau, unul dintre suporterii FC„Zimbru” l-a apostrofat, după care l-a lovit pe unul dintre fanii echipei concurente FC „Dacia”, după care s-au iscat altercaţii. În urma acestora, unul dintre automobilele INP aflate în preajmă a fost deteriorat.

Poliţiştii de patrulare au reacţionat prompt pentru aplanarea conflictului, reţinerea şi înlăturarea din mulţime a cetăţeanului agresiv, moment în care suporterul în vârstă de 21 de ani a lovit unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului. Acesta a fost imobilizat de oamenii legii şi escortat la IP Botanica. Pe numele său a fost deschis un dosar penal, fiind reţinut pentru 72 de ore.

Două ore mai târziu, un alt fan al echipei FC„Zimbru”, în vârstă de 26 de ani, aflându-se în tribună cu un comportament inadecvat a înjurat angajaţii poliţiei, numindu-i cu cuvinte necenzurate şi ameninţându-i cu răfuială fizică. Pentru că prezenta un pericol pentru ceilalţi participanţi la meci, dar şi pentru perturbarea ordinii publice, poliţiştii de patrulare au decis escortarea acestuia la inspectorat; tânărul însă a opus rezistenţă, comportându-se din ce în ce mai agresiv.

Oamenii legii au fost nevoiţi să aplice mijloacele speciale din dotare, sa-l imobilizeze şi să meargă cu el la IP Botanica. În timpul deplasării, acesta a lovit cu piciorul în geamul din spate al maşinii de patrulare, deteriorându-l. Şi pe numele acestuia a fost pornit un dosar penal, fiind reţinut pentru 72 de ore.

Inspectoratul Naţional de Patrulare reiterează, angajaţii săi nu tolerează violenţa , agresiunea, perturbarea ordinii publice şi pierderea caracterului paşnic al evenimentelor. În acest context, poliţiştii de patrulare amintesc cetăţenilor, care decid să participe la anumite evenimente, să fie responsabili, să se comporte adecvat, să respecte celelalte persoane aflate acolo şi să se conformeze cerinţelor poliţiştilor.