După 2-2 în tur, echipa lui Manuel Pellegrini a câştigat pe teren propriu în faţa lui Paris St. Germain, scor 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de mijlocaşul belgian în ultimul sfert de oră.

Fără David Luiz, Matuidi şi Verratti, PSG a avut prima ocazie pe Etihad, în startul întâlnirii, prin Ibrahimovic, care a executat senzaţional o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, dar Hart a respins de sub bară cu un reflex extraordinar.

După o jumătate de oră de joc, Aguero a obţinut un penalty, după ce a scăpat singur cu Trapp, care a primit galben pentru faultul comis asupra atacantului gazdelor. Argentinianul şi-a asumat responsabilitatea execuţiei, dar a trimis pe lângă poartă.

După ce a început într-un inedit 3-5-2, antrenorul oaspeţilor, Laurent Blanc, a forţat după pauză cu Lucas Moura şi Pastore, trecând la o aşezare 4-3-3, în căutarea golului izbăvitor. Însă acesta a venit în poarta lui Trapp.

În minutul 76, De Bruyne a şutat superb de la marginea careului şi a marcat al treilea său gol în actuala ediţie a Ligii Campionilor. Belgianul adus de la Wolfsburg a punctat şi pe Parc des Princes, când de asemenea a deschis scorul.

De această dată, rezultatul a rămas neschimbat, chiar dacă Ibrahimovic a trimis mingea în poartă, în minutul 86. Reuşita suedezului a fost, însă, corect anulată pentru offside.

S-a terminat 1-0, iar PSG părăseşte UCL în sferturile de finală pentru al patrulea an la rând, în timp ce City se va afla în premieră în careul de aşi al fotbalului european.

Echipa lui Manuel Pellegrini este a zecea reprezentantă a Angliei care se califică în semifinalele Cupei/Ligii Campionilor.