Argentinianul, locul 53 în ierarhia ATP, a evoluat extrem de curajos şi s-a impus cu 6-4 în primul act, după ce a câştigat de două ori pe serviciul adversarului. La primul duel din carieră cu stângaciul de 25 de ani, Murray a egalat situaţia tot cu 6-4, iar în setul decisiv a condus cu 4-1.

Delbonis nu a cedat şi a servit pentru meci la scorul de 6-5, însă Murray a împins meciul în tie-break. Numărul 2 mondial a fost nevoit să se recunoască învins, după ce Delbonis s-a impus cu 7-3 în faţa britanicului.

În 16-imile de finala de la Indian Wells, David Goffin, cap de serie numărul 15, l-a eliminat pe Guido Pella. Belgianul a pierdut primul set cu 4-6, dar a revenit şi s-a impus în următoarele două acte cu 6-3, 6-2. În optimi, Goffin îl va întâlni pe Stanislas Wawrinka. Elveţianul, al treilea favorit al turneului, l-a învins în două seturi, 6-4, 7-6, pe Andrei Kuzneţov.

Mai departe merge şi Tomas Berdych. Cehul s-a impus în faţa croatului Borna Coric. Berdych a câştigat primul set cu 6-1, dar a avut emoţii în cel de-al doilea, pe care l-a câştigat la tie-break.