”O victorie superbă, mai ales că a fost obţinută contra campioanei olimpice en titre. Ce a putut să facă Denisa Dedu este rar, foarte rar. Cel puţin eu nu am mai întâlnit niciodată un portar care să apere în acest mod. Niciodată!De asemenea, aş menţiona-o şi pe Eliza Buceschi, pe care toată lumea o plângea că a fost nevoită să plece de la Midtjylland, dar iată e foarte bine şi a marcat 7 goluri, ca şi Cristian Neagu”, a declarat, la Digi Sport Matinal, fostul selecţioner al României, Radu Voina, cel care a obţinut medalia de bronz cu „tricolorele” la Europenele din 2010 şi omul care a promnovat-o pe Denisa la reprezentativa de seniori.

Denisa Dedu a reuşit o prestaţie formidabilă cu Rusia, greu egalabilă, cu 22 de parade salvatoare (din 39 de şuturi, 56%, procentaj al baloanelor salvate)!

Cu acest succes, România e ca şi calificată în faza grupelor principale de la Euro 2016 din Suedia.

12 intervenţii şi 57% la finalul primelor 30 de minute; încă 10 intervenţii în partea secundă şi 56% procentajul final. În plus, ea a blocat poarta şi la două aruncări de la 7 metri, care au ”zburat” în afară şi în bară.

”A fost un meci bun pentru mine, nu ştiu dacă a fost meciul vieţii pentru mine, probabil că aşa a fost, dar important este că am câştigat, mă bucur enorm. Lucrul acesta ne dă speranţe pentru următorul meci”, a spus Dedu, la conferiná de presă de după meciul cu Rusia.

Când este să vorbească despre merite, Denisa vorbeşte despre Jaume Fort şi Paula Ungureanu: ”Contează mult că-l avem alături pe Jaume, că ne ajută. Şi faptul că o am şi pe Paula contează, mă ajută foarte mult să învăţ cât mai mult de la ea. Şi apărarea mă ajută mult, sunt mai mulţi factori, dar într-adevăr Jaume ocupă un loc special şi un rol important în această echipă”.

7 decembrie 1996 este data precedentei victorii a României cu Rusia, la Campionatul European din Danemarca. Atunci, în grupa B a competiţiei, tricolorele au învins cu scorul de 29-26 (15-14). Era doar a doua ediţie a Europenelor de handbal feminin, iar naţionala României a încheiat pe locul 5, cu un bilanţ de 4 victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere. Rusia a terminat pe 7.

Eroina României, portarul Denisa Dedu, abia împlinise doi ani la precedenta victorie a României cu Rusia. Acum, a avut o prestaţie de vis, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului şi a atras toate privirile.

În vârstă de 22 de ani, portarul de la Corona Braşov a reuşit 22 de parade în faţa celor 39 de aruncări ale campioanelor olimpice, un procentaj impresionant de 56%.

Echipa României participă pentru a 11-a oară la un turneu final de Campionat European, din 12 ediţii care au avut loc, începând cu 1994, singura dată când nu a fost prezentă fiind în 2006. Tricolorele au obţinut în aceşti ani o singură medalie, bronzul, în 2010, cu Radu Voina pe banca tehnică, celelalte clasări fiind următoarele: 1994 (locul 10), 1996 (5), 1998 (11), 2000 (4), 2002 (7), 2004 (7), 2008 (5), 2012 (10) şi 2014 (9).

Dar care e povestea Denisei Dedu, un adevărat Dumnezeu în meciul de marţi seară, de la Helsinborg.