Echipa lui Marius Şumudică a urcat pe locul 3 în grupa E din Europa League după ce a obţinut primele puncte din faza grupelor la Plzen, iar o nouă victorie în această seară, pe Arena Naţională, acolo unde Astra e nevoită să joace din cauza gazonului impracticabil de la Giurgiu, i-ar oferi şanse reale de calificare campioanei României.

Plzen are două puncte după trei etape, unul mai puţin decât Astra, care se află la rândul ei la două puncte în spatele Romei şi Austriei Viena. Astra este, alături de Alkmaar, echipa cu cele mai multe goluri primite în grupele Europa League, opt, şi nu a câştigat niciunul din cele trei jocuri de "acasă" din actualul sezon european.

Plzen are 12 meciuri consecutive fără victorie în Europa, unde are cinci egaluri în cele şapte partide din actuala stagiune.

Partida de astăzi, de la ora 20.00, va fi a 50-a partidă din carieră în cupele europene pentru Geraldo Alves. Veteranul din apărarea Astrei a jucat şi în singura "dublă" de până acum a Viktoriei Plzen contra unei echipe româneşti: calificarea Petrolului în dauna lui Plzen, după 1-1 şi 4-1 în Cehia, în play-off-ul Europa League din 2014.

În aceeaşi fază a competiţiei, Astra elimina cu o dublă victorie, 3-2 şi 3-0, o altă echipă din Cehia, Slovan Liberec.