După ce picase iniţial ambele teste antidoping, pugilistul Lucian Bute a scăpat în cele din urmă de suspendarea dictată după meciul cu Badou Jack. 

Bute a donat 50.000 dolari unei organizaţii care luptă contra dopajului patronată de WBC şi acceptase suspendarea teoretică de 6 luni, care îi expirase pe 6 noiembrie.

Dacă explicaţiile lui Bute nu ar fi fost acceptate, pugilistul risca o suspendare de trei ani. Avocaţii lui Bute au demonstrat că substanţa găsită în corpul lui era consecinţa unei contaminări cu un produs nutriţional prescris de preparatorul fizic, iar Comisia de box a Districtului Columbia a acceptat în cele din urmă explicaţiile avocaţilor.

Interesant este faptul că preparatorul fizic care i-a prescris substanţa respectivă lui Bute, Angel Heredia, era şi preparatorul fizic al lui Badou Jack la momentul disputei dintre cei doi. Conform presei canadiene, Bute poate urca din nou în ring în 2017. 

Lucian Bute fusese găsit dopat cu o substanţă denumită ostarină după meciul cu Badou Jack din aprilie. Aceasta ajută la prezervarea masei musculare sau mărirea ei, refacerea articulaţiilor, creşterea forţei şi a anduranţei.