Francisco Rubio, judecătorul unic al Comitetuli de Competiţii al Federaţiei iberice, a ţinut cont de raportul arbitrului Juan Martinez Munuera, care a scris că atacantul uruguayan a provocat un scandal în tunelul care ducea la vestiare, la finalul meciului.

Suspendarea de două partide vine în conformitate cu articolul 116 din Codul Disciplinar: “Insultă, ofensează, ameninţă sau provoacă pe alţii fără să constituie acţiuni mai grave.”

Suarez a susţinut că nu el a fost cel care a zis cuvintele scrise de arbitru în raport. "Sunt aici! Vă aştept, veniţi! Sunteţi nişte gunoaie!", a strigat uruguayanul spre jucătorii lui Espanyol, conform variantei arbitrului, singura oficială când s-a dictat sancţiunea. Barcelona a făcut apel, susţinând în continuare că fotbalistul nu a vorbit în drum spre vestiare.

Jucătorii lui Espanyol n-au dorit suspendarea uruguayanului, pe care-l aşteptau pe teren pentru revanşă.

Espanyol - FC Barcelona, returul optimilor, se joacă miercuri 13 ianuarrie, de la ora 22:00.