Meciul de pe Stadio Alberto Picco a început cu o ocazie a gazdelor, Vannucchi reuşind să reţină execuţia lui Situm.

În minutul 20, Spezia, care în optimi trecuse la penalty-uri de Roma, pe Olimpico, a deschis scorul. Valentini a fost faultat în careu de Celjak, iar fostul atacant al lui Napoli, Emanuele Calaio, a transformat lovitura de pedeapsă.

După pauză, Alessandria a căutat egalarea cu execuţia lui Marras, iar Loviso a şutat şi el periculos din lovitură liberă, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Chichizola.

Calaio a ratat şansa de a închide meciul în minutul 63, când a ratat singur cu Vannucchi, iar cinci minute mai târziu, portarul Speziei a intervenit salvator la două lovituri de cap, trimise de Fischnaller şi de Marconi.

Meciul s-a schimbat în minutul 70, când antrenorul oaspeţilor l-a trimis pe teren pe Riccardo Bocalon. Golgheterul Alessandriei a egalat la în minutul 83, după ce i-a depăşit pe fundaşii centrali ai gazdelor. Tot el a înscris golul victoriei în prelungirile timpului regulamentar, cu o lovitură de cap, după o centrare a unei alte rezerve, Vitofrancesco.

Alessandria s-a impus cu 2-1 şi se va lupta pentru un loc în finală cu AC Milan, în dublă manşă. Gruparea piemonteză a mai jucat o singură dată în ultimul act al Cupei Italiei. S-a întâmplat în 1936, când Torino s-a impus cu 5-1.

Interesant, în semifinalele acelei ediţii, Alessandria a trecut în semifinale chiar de Milan, printr-o victorie cu 1-0.