Primarul satului Bumbăta din raionul Ungheni a parcurs 100 de kilometri până la Trezoreria din Chişinău. A venit să înregistreze nişte contracte de achiziţionare a produselor alimentare pentru grădiniţă, pentru încălzirea instituţiilor publice, curent electric, combustibil şi telefon. Alesul local spune că lichidarea Trezoreriei din raion l-a luat prin surprindere. O altă problemă este faptul că mai mulţi specialişti tineri vor rămâne fără loc de muncă, susţin funcţionarii.

Alţii spun că un program electronic i-ar scuti de atâtea cheltuieli pentru deplasări şi de timpul pierdut.

Solicitată să comenteze situaţia, consiliera ministrului Finanţelor a spus că sistemul electronic de achiziţii publice urmează să fie lansat în aproximativ două-trei săptămâni. Recent, şi autorităţile locale din raionul Cimişlia, nemulţumite de faptul că nu vor avea Trezorerie teritorială, au trimis o scrisoare premierului şi ministrului Finanţelor în care au cerut ca Trezoreria din raion să nu fie lichidată.

Amintim că, potrivit unei Hotărâri de Guvern din august trecut, instituţiile subordonate Ministerului Finanţelor vor fi reorganizate. Din cele 38 de Trezorerii teritoriale vor rămâne doar cinci: două la Chişinău şi câte una la Bălţi, Comrat şi Cahul.