În urma accidentului, bărbatul a suferit traumatisme multiple, fiind internat într-un spital din Oradea, pentru îngrijiri medicale. Ulterior, rudele acestuia au solicitat ajutor, pentru transportare asistată medical a pacientului.

Astfel, un echipaj SMURD, mai exact o autospecială de terapie intensivă de tip C1 şi o echipă de specialişti din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, au pornit în această dimineaţă spre Oradea.

Conform salvatorilor, pacientul va fi adus în ţară şi va fi internat la o instituţie medicală din Chişinău. Pe parcursul drumului, bărbatul va fi monitorizat şi asistat medical.