Festivitatea de Ziua Europei a fost una fastuoasă, cu participarea unui număr impresionant de oameni de rând, iar discursurile unor oficiali de la Chişinău au fost peste măsură de înflăcărate. 

„Rămânem hotărâţi în sprijinul nostru pentru ţara dvs şi înainte de toate pentru cetăţenii săi. Dvs, cetăţenii acestei ţări, sunteţi principalii noştri parteneri, dvs sunteţi motivul pentru care noi suntem noi aici, rămânem angajaţi în activitatea noastră comună. Acesta a fost şi obiectivul pentru care am muncit la Chişinău, pa parcursul ultimilor aproape 4 ani”, a declarat Pirkka Tapiola.

Pe scena instalată în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” a urcat şi primarul capitalei, care nu s-a abţinut de la critici la adresa oponenţilor săi. 

„Vom avea de ales între ceea ce am văzut: parada oamenilor militari în faţa unor figuri de ceară, în spatele cărora se ascunde nimic altceva decât minciună, propagandă şi teroare. Între aceste două atmosfere vom avea de ales în viitor”, a spus Chirtoacă.

Nici prestaţia purtătorului de cuvânt al şefului statului, Ion Ceban, nu a trecut fără incidente. În timp ce acesta îşi ţinea discursul, mai mulţi cetăţeni au început să-l huiduiască. 

Cu mesaje de Ziua Europei au venit şi mai mulţi ambasadori acreditaţi la Chişinău. 

„Mulţi moldoveni ştiu ce înseamnă Europa pentru că mulţi cetăţeni lucrează sau locuiesc în ţările europene. Mi-aş dori ca dezvoltarea europeană să-i ajute să revină în ţara lor, care are un potenţial enorm”, a declarat ambasadorul Franţei la Chişinău, Pascal Vagnone.

„Ştiu că nu este atât de uşor să progresezi pe acest drum, dar vă doresc să vă stabiliţi un angajament ferm în acest sens. Dacă obţineţi ceva va fi numai reuşita voastră”, a spus şi ambasadorul Poloniei în RM, Artur Michalski.

„Le doresc tuturor să aibă încredere în faptul că, în pofida dificultăţilor de parcurs, drumul este încă disponibil şi odată ce va fi parcurs, cu siguranţă viaţa noastră a tuturor se va schimba în bine”, a menţionat ambasadorul României în RM, Daniel Ioniţă.

Ziua Europei este marcată la Chişinău prin amenajarea unui Orăşelul European deja al nouălea an consecutiv.