„Joi, 6 aprilie, am fost informaţi că, Primarul General al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă a dispus interzicerea întrunirilor publice în zona centrului invocând sosirea unei delegaţii de oficiali chinezi la Chişinău. Considerând-o ilegală, activiştii Falun Gong au ieşit ad-hoc vineri, 7 aprilie la un protest paşnic în faţa Primăriei Chişinău pentru a-şi exprima public dezacordul faţă de o asemenea dispoziţie neconstituţională. La scurt timp, au sosit până la 10 poliţişti care i-au informat că protestele nu sunt permise în acest perimetru în perioada 6-8 aprilie cerând autorizaţie de protest”, se spune într-o declaraţie a asociaţiei.

Totodată, sâmbătă, 8 aprilie, câţiva membri Falun Dafa au ieşit în faţa Ambasadei Chinei pentru a protesta paşnic faţă de crimele care au loc împotriva practicanţilor Falun Dafa din China. În scurt timp însă, şi la acest protest a apărut un microbuz cu poliţişti, care le-au spus că întrunirea nu este permisă. „Mai apoi au forţat protestatarii să strângă banerul, împiedicând astfel desfăşurarea protestului, pentru a nu deranja liniştea oficialilor de la Beijing care se aflau în sediul ambasadei chineze”, se mai spune în declaraţie.

„În decurs de trei zile consecutive, trei proteste paşnice (în faţa clădirii Guvernului, în faţa Primăriei şi în faţa Ambasadei Chinei) au fost intimidate şi stopate de către poliţie invocând dispoziţia semnată de Dorin Chirtoacă prin care s-au interzis întrunirile publice în perioada 6-8 aprilie. Considerăm atitudinea şi comportamentul poliţiei şi ale autorităţilor publice locale drept discriminatorii, neconstituţionale şi o hărţuire directă a membrilor şi susţinătorilor asociaţiei Falun Dafa în Moldova care, de mai bine de 10 ani, manifestă public săptămânal pentru a informa cetăţenii Moldovei despre genocidul practicanţilor Falun Dafa în China. Totodată, avem motive întemeiate să credem că dispoziţia Primăriei Chişinău se referă doar la Asociaţia Falun Dafa, din moment ce atât pe 7 aprilie, cât şi pe 8 aprilie, au avut loc cel puţin trei evenimente publice în centrul oraşului cu participarea societăţii civile, dar care nu au fost oprite sau restricţionate”, se spune în declaraţia semnată de preşedinta Asociaţiei, Tatiana Chiriac.

În concluzie, membrii Falun Dafa spun că vor folosi căile legale de atac în instanţa de judecată a acţiunilor primarului Dorin Chirtoacă şi vine cu o serie de solicitări:

1. Autorităţilor R. Moldova - încetarea persecuţiilor şi discriminării continue;
2. Societăţii civile din Moldova - implicarea prin condamnarea publică a acţiunilor autorităţilor moldoveneşti loiale Partidului Comunist Chinez;
3. Partenerilor de dezvoltare, ambasadelor străine la Chişinău şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale de Drepturile Omului ONU, Amnesty International etc. - sprijinul prin luarea de atitudine şi evaluare corectă a reformelor democratice pretins implementate şi promovate de către factorii de decizie de la Chişinău.