Medic de la Nisporeni: „În presă se vehiculează minciuni populiste precum că medicii începători au salarii de 8.000 de lei”

Medic de la Nisporeni: „În presă se vehiculează minciuni populiste precum că medicii începători au salarii de 8.000 de lei”
Sursa: jurnal.md Foto: facebook.com/anetamuntyanu 24.02.2017 19:06
În timp ce majoritatea medicilor de rând o duc greu în Moldova, ca şi toţi bugetarii, unele instituţii mass-media încearcă să inoculeze altă opinie. O spune Aneta Barila, un medic de la Nisporeni.

„Azi o pacientă îmi spune: recent, la un post TV, s-a declarat că medicii începători au salarii de 8.000 lei. Vroia pacienta să-ţi exprime astfel bucuria că, de, e bine că suntem salarizaţi decent. Reacţia mea a fost următoarea: am scos repejor din portmoneu tichetul cu salariul pentru ianuarie 2017, i l-am prezentat şi i-am menţionat că am stagiu de peste 20 ani şi suma indicată pe tichet e pentru două norme (două sectoare deservite) şi nu pentru una... S-a întristat pacienta mea - tichetul indica muuuult mai puţin de cifra de 8.000...”, scrie Aneta Barila.

„Eu una mă sufoc de minciuni populiste. Voi? Ideea nu constă că m-aş plânge de salariu mic (în ţara asta foarte multă lume o duce mult mai rău şi chiar extrem de rău). Ideea este că ne au de proşti pe toţi laolaltă”, mai spune medicul de la Nisporeni.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI