Fiţi alături de Jurnal TV în noaptea dintre ani; Programul special pregătit de Revelion

Fiţi alături de Jurnal TV în noaptea dintre ani; Programul special pregătit de Revelion
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 27.12.2017 13:10
Jurnal TV a pregătit pentru telespectatori un program inedit în noaptea dintre ani.

Astfel, în seara zilei de 31 decembrie, la ora 18.00, veţi putea savura concertul Christmas Symphony al celebrei trupe Zdob şi Zdub.

Programul de Revelion va continua la ora 19.00 cu un spectacol al băieţilor de la Comedy Zebra Show.

Începând cu ora 21.00, Constantin Cheianu şi Anatol Durbală vă aşteaptă la o ediţie specială a emisiunii „Ora de Ras”.

Seara va continua cu spectacolul muzical de excepţie „Şlagărul anului 2017”, începând cu ora 22.00.

În noaptea dintre ani, telespectatorii vor putea revedea filmul artistic „La cârciuma de la drum”, după scenariul lui Anatol Durbală, în care s-au filmat cei mai renumiţi actori şi interpreţi, precum şi vedetele Jurnal TV. 

Va urma concertul „Iute foc” al Orchestrei Tharmis, în frunte cu Valentin Uzun.

Vă urăm tuturor sărbători fericite alături de cei dragi!

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI