FOTO

Campanie Jurnal de Chişinău: Trăieşte atât de sărac că-i vine să-şi ia lumea în cap

Campanie Jurnal de Chişinău: Trăieşte atât de sărac că-i vine să-şi ia lumea în cap
Sursa: www.jc.md Foto: jc.md 24.11.2017 13:10
Peste două săptămâni, Gheorghiţă va împlini 20 de ani. Cu 12 ani în urmă, o atrofie musculară l-a ţintuit la pat. De atunci, băiatul este dependent de mamă, nu poate face absolut nimic singur. Mama sa însă e nevoită să-l închidă în casă ca să plece la muncă, fiindcă nu are cu ce-i hrăni pe cei trei copii pe care îi creşte singură. Capşa Viorica, conducătoarea Centrului pentru copii şi tineri cu dizabilităţi „Nicuşor” din Grătieşti, a insistat să-l aducă pe Gheorghe la centru ca să-l înveţe să ţină măcar o cană cu apă în mână. După trei săptămâni de kinetoterapie, băiatul reuşeşte deja să sprijine capul şi să mişte încet mâinile. Dar fiecare drum dus-întors cu taxiul până la Grătieşti costă 80 de lei. Din lipsă de bani, Gheorghiţă a încetat să mai meargă la centru pentru recuperare, scrie Jurnal de Chişinău.

Gheorghiţă ne salută cu o strângere de mână, pe chip i se aşterne un zâmbet sincer şi timid. Şi tace, nu mai scoate un cuvânt, doar zâmbeşte atunci când îl întreb ceva. Numai spre sfârşitul discuţiei noastre cu mama sa, Natalia, după ce se mai deprinde cu noi, îmi spune că are emoţii, şi iar zâmbeşte. Nu ştiu dacă îl bucură venirea noastră, dar faptul că deja poate să răspundă bărbăteşte la o strângere de mână, sunt sigură că îl face foarte fericit.

Condamnaţi la sărăcie

Mama băiatului urmăreşte scena sprijinită de fereastră, lacrimile îi împăienjenesc ochii. Nu reuşesc să se prelingă pe obraz că ea le şi şterge, încercând să-şi ascundă emoţiile. Tace mai mult şi ea, abţinându-se să-mi povestească despre greutăţile pe care le înfruntă zilnic, deşi a ştiut că pentru asta am venit în casa lor. Veronica (cea care m-a adus la ei în speranţa că, dacă vom face publică povestea lor tristă, viaţa poate li se va schimba, iar Gheorghiţă va începe din nou recuperarea) încearcă să o încurajeze. Într-un sfârşit, pricep de ce femeia se teme să-mi vorbească. Nu vrea să se afle că, zilnic, îl lasă pe Gheorghiţă încuiat în casă şi pleacă la piaţa centrală din Chişinău ca să muncească, să câştige pentru o bucată de pâine ca să-şi hrănească cei trei copii. Se teme că autorităţile o vor lipsi de drepturi, i-e frică şi de întrebările dispreţuitoare ale oamenilor: „Cine te-a pus să faci încă doi copii?”. Înţeleg că se simte vinovată pentru că-l lasă pe Gheorghiţă singur în casă şi o rog pe Ursina Hecke, care a venit cu noi, să-i povestească Nataliei care este soarta familiilor aflate în astfel de dificultăţi în ţara ei, Elveţia.



În Elveţia, îi spune Ursina Nataliei, „nimeni nu este lăsat singur cu problemele sale. Statul îi ajută pe oamenii cu dizabilităţi, dar şi familiile acestora, aşa încât aceştia să poată munci, ca să-şi asigure existenţa”. Spune că în ţara ei există instituţii unde persoanele cu dizabilităţi pot să stea pe parcursul zilei, cât timp familiile lor sunt la serviciu. O altă opţiune este că unul din membrii familiei poate să aibă grijă acasă de cel ţintuit la pat, dar statul îi achită un salariu care să-i ajungă de trai. “Pentru ce atunci plătim asigurarea?”, se întreabă retoric Ursina. Încerc şi eu, prin exemplul Ursinei, s-o conving pe Natalia că ea nu poartă nicio vină că statul R. Moldova plasează responsabilităţile de acest gen pe umerii familiei, chiar dacă persoana care a căpătat o dizabilitate a vărsat contribuiţii viaţa întreagă la stat. Natalia capătă încredere în noi şi acceptă să scriem despre viaţa lor aşa cum este, că trăiesc atât de sărac că-i vine uneori să-şi ia lumea în cap. De fiecare dată însă, se gândeşte la copii, pentru care luptă cu greutăţile vieţii.

Viaţa de zi cu zi a lui Gheorghiţă

Zilnic, Gheorgiţă, care nu poate face nicio mişcare fără ajutorul cuiva, îşi aşteaptă familia în singurătate, în aceeaşi poziţie, ţintuit la pat şi închis în casă. Pe 12 decembrie va împlini 20 de ani, iar el mai mult de jumătate din viaţa sa, de când l-a răpus această atrofie musculară, a putut vedea lumea numai de pe pragul casei, mai mult vara, când era cald şi mama îl scotea la soare. De pe pragul casei, cu scări foarte înalte, de pe care Natalia nu poate să-l coboare de una singură, vederea era şi este una şi aceeaşi, doar anotimpurile se schimbă: câţiva copaci înfloriţi în grădină şi mărarul verde de sub ei pe care mama îl duce de vânzare la piaţă – primăvara, flori, cartofi şi fructe în copaci – vara, frunze căzute în grădina neîngrijită fiindcă mama nu le face faţă la toate – toamna, o mantie albă ce acoperă movila de lemne despicate de mama – iarna, câteva găini scotocind râme prin grădină de la care ar mânca zilnic ouă dacă le-ar ajunge – primăvara, vara şi toamna, un căţel legat de coteţ urlând de frig şi schelălăind de sete – iarna, vara… O casă enormă şi frumoasă a vecinilor din faţă, alta şi mai mare şi mai frumoasă, a vecinilor din dreapta, acestea sunt imaginile pe care le poate urmări Gheorghiţă de pe pragul casei lor, care-i atât de rece, atât de goală, miroase a mucegai şi parcă e condamnată pe veci la sărăcie.

Natalia, emoţionată, îmi povesteşte că, atunci când pleacă dimineaţa devreme şi Gheorghiţă rămâne singur acasă, o vecină, doar când poate, vine să îl hrănească pe băiat, dar „el nu mănâncă mult, stomacul lui s-a micşorat, cântăreşte vreo 50 de kg”, atât cât cântăreşte şi ea, îmi spune femeia. Numai pe la ora patru, surorile mai mici (una într-a patra şi cea mică într-a întâia) se întorc de la şcoală şi au grijă de Gheorghe. Îl spală într-un lighean, cu apă încălzită de la fântâna din drum şi până se descurcă să-l mişte, uneori îi e cam frig. Nu au apă în casă, deşi conductele de apă centralizată trec prin faţa gospodăriei lor, Natalia nu are bani să se conecteze la ele. Dacă ar avea apă, spune, nu ar mai pierde timpul stând lângă maşina de spălat, donată de un om bun, să toarne cu găleata apă în ea, pe gaura unde toarnă detergentul. Dacă ar avea apă, zice, şi-ar înjgheba o cameră de baie, pe care ar încălzi-o prin sobă, şi poate că şi Gheorghiţă, dar şi fetele, s-ar simţi mai bine, visează la o viaţă mai bună pentru copiii ei Natalia.

Orice ajutor pe care vreţi să îl donaţi lor îl puteţi face prin intermediul Centrului de recuperare „Nicuşor” din Grătieşti, care se află lângă primărie, oameni cu care veţi merge direct la Gheorghiţă acasă, https://www.facebook.com/SteauaCalauza .Tel. Centrului „Nicuşor”: +373 69652793 sau 079237149. Datele bancare ale centrului pe care puteţi transfera doar banii pentru transport spre centru:

Cod IBAN: MD29AG000000022512311311 – MDL

                 MD76AG000000022513020505 – EUR

                 MD84AG000000022512679988 – USD

Cod Bancar: AGRNMD2X

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI