Femeia se întorcea din vacanţă împreună cu familia, iar pe drum a fost implicată într-un accident rutier pe traseul Brăila-Galaţi. În maşină se aflau soţul victimei şi doi minori. În urma impactului, doar femeia de 32 de ani a avut nevoie de ajutor şi îngrijiri medicale.

Victima a fost internată în Spitalul de Urgenţă din Brăila cu traumatism cranio-cerebral, fracturi ale oaselor bazinului, unde a suferit intervenţii chirurgicale. Ulterior, la solicitarea familiei, echipa SMURD Cahul a preluat pacienta în stare post-operatorie satisfăcătoare transportând-o la Chişinău.

Pe parcursul drumului, pacienta a fost asistată de către echipa de specialişti SMURD, fiind apoi predată Institutului de Urgenţă din Chişinău.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a realizat şi monitorizat astfel de acţiuni de ajutor şi transport asistat SMURD şi în alte cazuri, în care cetăţenii Republicii Moldova erau victime ale unor situaţii excepţionale în afara ţării.