Miliardul furat trebuie să fie întors de cei care l-au furat şi de cei care au fost complici la acest jaf. Declaraţia a fost făcută de către directorul Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac.
„Eu nu vreau sa plătesc pentru miliardul furat. Şi nici copiii mei nu vreau să plătească. Pentru că noi nu am furat nimic, ci din banii mei şi ai celor apropiaţi mie s-a furat. Acest miliard trebuie să-l întoarcă cei care l-au furat, cei care au trebuit să-şi facă lucrul, care au fost plătiţi din banii publici să vegheze la Banca Naţională, la CNA, în Guvern şi în alte structuri de stat. Daca nu şi-au făcut treaba şi au mai fost şi complici la furt - SĂ PLATEASCĂ!”, a spus Cornelia Cozonac.
Amintim că Guvernul Filip şi-a asumat răspunderea pentru un proiect de lege prin care miliardul de dolari furat de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank este pus pe seama cetăţenilor.
Potrivit proiectului, Ministerul Finanţelor va emite şi va transmite BNM obligaţiuni de stat în sumă de peste 13 miliarde de lei, pe un termen de până la 25 de ani, cu o rată efectivă a dobânzii de 5% anual. Cifra reprezintă suma creditelor de urgenţă acordate în 2014 şi 2015 de BNM celor trei bănci care ulterior au falimentat.