Avertizarea meteorologică este valabilă pentru întreg teritoriul ţării. Totodată, meteorologii anunţă că astăzi în nordul ţării se vor înregistra precipitaţii cu descărcări electrice.


Pentru a preveni efectele negative ale caniculei, medicii ne recomandă să evităm expunerea la soare între orele 11:00 şi 18:00, să purtăm haine lejere, din in sau bumbac, de culori deschise şi să consumăm cel puţin 2 litri de apă pe zi.

Cei mai sensibili la razele solare sunt copiii de până la 15 ani şi persoanele în etate cu maladii cardiovasculare sau hipertensiune. De asemenea, categoric nu trebuie expuşi razelor solare copiii de până la un an.

La apariţia semnelor de insolaţie se recomandă adresarea imediată după ajutor medical. Până la sosirea ambulanţei, pacientul trebuie culcat la umbră, apoi i se aplică comprese reci pe cap, la ceafă, sub braţ, pe torace sau abdomen.

Totodată, pompierii recomandă cetăţenilor să nu utilizeze focul deschis, întrucât temperaturile ridicate şi lipsa umidităţii poate răspândi cu uşurinţă focul spre spaţii forestiere.